Ministrul Educaţiei: Părinţii îşi pot da acordul şi în format electronic pentru testarea copiilor cu simptome

de I.R.     HotNews.ro
Joi, 4 februarie 2021, 14:43 Actualitate | Educatie


Testare coronavirus la copii
Foto: STEFAN SAUER / AFP / Profimedia
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat joi că acordul părintelui privind testarea COVID a elevului în cabinetul medical şcolar ar putea fi dat şi în format electronic.

"Deci cei care spun că se simt rău, aceştia vor putea fi testaţi într-o primă fază cu teste rapide în cadrul cabinetelor medicale. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical şcolar de la nivelul unităţii de învăţământ vor fi raportate către DSP, aşa cum este normal. Se ia legătura cu părintele şi se solicită acordul acestuia. Ordinul precizează situaţia în care elevul este simptomatic, iar părintele elevului şi-a exprimat acordul informat în scris. Am identificat şi această posibilitate de a se exprima în scris în modalitatea electronică, aşa cum se transmit multe date, multe acorduri”, a declarat ministrul joi, citat de Agerpres.

El a afirmat că în unităţile de învăţământ în care există cabinete şcolare şi personal medical vor fi şi teste antigen.

"Va putea fi testat în cabinetul şcolar dacă există cabinet şcolar, teste antigen există. Dacă nu sunt cabinete medicale şi nu este nici personal, este sarcina DSP pentru a asigura testarea elevului", a arătat Cîmpeanu.

Ministrul a amintit însă faptul că doar o treime dintre școli au cabinete medicale.

„În momentul de față, acces la personal de specialitate au aproape o treime din școlile din România, deci două treimi din școli nu au acces. De aceea, ordinul de ministru face diferența dintre existența unei persoane cu competențe medicale sau, dacă nu, o persoană desemnată de către conducerea școlii pentru a gestiona aceste lucruri, dar care, bineînțeles, nu are competențe medicale deci are competențe limitate în gestionarea acestor situații care pot apărea,” a declarat Cîmpeanu.

Ce prevede draftul de ordin privind testarea:
  • a) Cadrele didactice vor efectua triajul observațional al preșcolarilor/elevilor pe tot parcursul activităților școlare.
  • b) În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare.
  • În cazul in care exista un consimtamant informat si semnat al parintilor cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian in vederea testarii elevilor simptomatici, acestia vor putea fi testati, intr-o prima faza, cu teste antigen rapide, in cadrul cabinetelor medicale. Toate testele rapide efectuate in cabinetul medical scolar de la nivelul unitatii de invatamant vor fi raportate catre DSP/DSPMB. Daca parintele/tutorele legal nu isi exprima acordul pentru testare, in cazul existentei unor simptome specifice, acesta va lua legatura cu medicul de familie in vederea stabilirii pasilor urmatori.
  • c) Revenirea în colectivitate a copiilor care au avut probleme de sănătate şi au absentat de la şcoală se va realiza obligatoriu în baza unei adeverinţe medicale care să precizeze diagnosticul, adeverinta pe care elevul o va preda cadrului didactic la prima oră de curs. Adeverinţele vor fi centralizate la nivelul cabinetul medical şcolar sau la nivelul persoanei desemnate în cazul în care şcoala nu beneficiază de cabinet medical;
Protocol de izolare a copiilor cu simptome specifice COVID-19
Se aplică în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs simptomatologie specifica COVID-19 (febră, tuse, dificultăţi respiratorii, vărsături, mialgii, stare generală modificată.....) și constă în:
  • a. Anunţarea imediata a părinţilor/reprezentanţilor legali şi, după caz, a personalului cabinetului medical şcolar;
  • b. Izolarea imediată a elevului. Elevul va purta mască, va fi separat de restul grupei/clasei şi va fi supravegheat până când va fi preluat şi va părăsi unitatea de învăţământ însoţit. Măsurile de protecţie individuală vor fi respectate cu stricteţe;
  • c. Dacă pe perioada izolării, elevul care a prezentat simptome foloseşte grupul sanitar, acesta trebuie curăţat şi dezinfectat, folosind produse de curăţare avizate, înainte de a fi folosit de oricine altcineva;
  • d. Nu se va transporta elevul până la sosirea părinţilor/reprezentanţilor legali la medicul de familie, farmacie, serviciul de urgenţă sau spital, decât în situaţia în care simptomele/semnele sunt severe, caz în care se va apela serviciul de urgenţă 112;
  • e. Persoana care ajută elevul izolat trebuie să poarte mască şi se va spăla bine pe mâini timp de minimum 20 de secunde;
  • f. Igienizarea încăperii se face cu dezinfectanti avizati, după ce elevul a plecat, pentru a reduce riscul de a transmite infecţia la alte persoane;
  • g. Elevul va reveni la şcoală cu adeverinţă medicală, eliberată de medicul curant/medicul de familie, cu precizarea diagnosticului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


4944 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    nu precizeaza (Joi, 4 februarie 2021, 16:01)

    catelu [utilizator]

    Cum este autentificat acordul parintelui?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by