​Elevii care în ziua Evaluării Naționale sau Bacalaureatului 2020 au o temperatură de peste 37,3 ar putea susține examenul fie într-o sală izolată, fie mai târziu. Propunerea este făcută de ministrul Educației, Monica Anisie.

Monica AnisieFoto: edu.ro

„Ne-am gândit că s-ar putea să existe o sală de clasă pentru acei elevi care doresc să intre la examen și să fie izolați de toți ceilalți, să susțină probele, sau pot da proba mai târziu, cu subiectul de rezervă, cum de altfel s-a mai întâmplat și în anii trecuți”, a declarat Monica Anisie, la Digi 24.

Ea a precizat că joi va avea o întâlnire cu directorul general de la Centrul de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate și a solicitat o întrevedere și cu reprezentanții INSP pentru a da răspunsuri la toate întrebările legate de modul de desfășurare a Evaluării Naționale și BAC 2020.

O procedură specială va fi și în cazul elevilor care sunt izolați la domiciliu sau au COVID-19, însă aceasta nu este încă finalizată.

„Există prevederi în cadrul metodologiei de organizare și desfășurare a examenelor naționale, de Bacalaureat sau Evaluare Națională. Acolo sunt prevederi clare cu privire la elevii care se află în izolare sau cei care sunt confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au afecțiuni cronice sau cei care prezintă un anumit risc de infecție sau de a dezvolta complicații. Vor susține probele conform unei proceduri speciale pe care Ministerul Educației o realizează în această perioadă, alături de reprezentanții Ministerului Sănătății”, a spus ministrul.

CITEȘTE ȘI: