Ministrul Educației, Monica Anisie, spune că la acest moment nu a luat în calcul suspendarea cursurilor la școli și universități, cu excepția școlii din Timișoara unde 3 elevi au fost confirmați cu coronavirus. Anisie afirmă că deocamdată nu este cazul să ne alarmăm și face apel la calm.

Monica AnisieFoto: Agerpres

"Nu am luat în calcul suspendarea sau închiderea unităţilor de învăţământ sau a universităţilor pentru că în afara cazurilor de la Timişoara nu avem niciun alt caz confirmat. Dacă vom avea foarte multe cazuri, o să găsim o soluţie de realizare şi a cursurilor în sistem online, dar la momentul acesta nu avem decât patru cazuri confirmate - 3 elevi din Timiş şi unul din Hunedoara. Sunt convinsă că lucrurile se vor stabiliza la Timiş având în vedere că unitatea de învăţământ a fost închisă şi sper că se vor relua cursurile în curând”, a declarat Monica Anisie, duminică, la Digi 24.

Ea a spus că a fost elaborată o procedură care prevede că în cazuri de confirmare a unor cazuri de coronavirus inspectoratele școlare şi direcţiile de sănătate publică judeţene pot dispune suspendarea cursurilor.

"Aș face un apel la calm pentru că nu este cazul deocamdată să ne alarmăm. Părinții, elevii să meargă la școală și pe această cale fac un apel la autoritățile publice locale să acorde o atenție sporită școlii, să doteze cu săpun, cu dezinfectant, cu tot ceea ce trebuie pentru a preveni cazurile de îmbolnăviri și pentru a crea o stare de bine copiilor la școală. Cred că panica nu ne face bine și avem atâtea lucruri bune de făcut la școală sau la universitate. Dacă nu se întâmplă să avem niciun caz confirmat, nu văd de ce am intra într-o panică din aceasta din care nimeni nu cred că iese bine", a spus Anisie.

Ministrul Educației a anunțat că pentru luni a stabilit o întâlnire cu reprezentanți ai societății civile pentru a găsi o soluție astfel încât dacă vor exista foarte multe cazuri de coronavirus să se găsească o soluție de realizare a cursurilor online.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat și secretarul de stat în Ministerul Sănătății Horațiu Moldovan au anunțat duminică mai multe măsuri care vor fi luate începând de astăzi și până la sfârșitul lunii, cu posibilitatea de prelungire, pentru a limita răspândirea coronavirusului:

  • suspendarea cursurilor în școlile unde se raportează cel puțin un caz de coronavirus
  • interzicerea activităților în aer liber sau în incinte cu participarea unui număr mai mare de 1.000 de oameni
  • accesul în spitale al aparţinătorilor şi al studenţilor de la facultăţile de medicină şi farmacie, cu excepţia voluntarilor
  • accesul în spitale al aparţinătorilor şi al studenţilor de la facultăţile de medicină şi farmacie, pentru stagii practice, cu excepţia voluntarilor
  • a fost reluată recomandarea ca românii să nu circule în zonele afectate de coronavirus, iar cei care se află în aceste zone să nu vină în România
  • persoanele aflate în izolare şi care au cumpărat bilete pentru a pleca în străinătate nu vor avea voie să iasă din izolare

Bilanțul îmbolnăvirilor în România a ajuns la 13, patru cazuri de infectare fiind anunțate sâmbătă, când a fost confirmat și primul pacient bolnav în Capitală.