​Înscrierea la clasa pregătitoare 2020-2021: În Brașov, elevii vor fi trași la sorți pentru formarea claselor

de A.O.     HotNews.ro
Luni, 2 martie 2020, 18:37 Actualitate | Educatie


Elevi la scoala
Foto: Agerpres
​Inspectoratul Școlar din Brașov revine asupra procedurii de repartizare în clasele pregătitoare, după ce săptămâna trecută anunța că recomandarea Ministerului Educației potrivit căreia înscrierea la clasa pregătitoare să se facă după un algoritm clar dinainte stabilit nu este obligatorie pentru școli. Acum, noua procedură arată că toți elevii înscriși într-o școală vor fi ordonați strict alfabetic, realizându-se două liste pe categorii de gen, la care se adaugă, în vederea distribuirii echilibrate în clase a elevilor cu CES ( pentru care au fost depuse la dosar documente doveditoare), a treia listă.

În procedură se arată că la repartizarea de la nivelul județului Brașov toți directorii școlilor care au mai mult de o clasă pregătitoare, vor fi prezenți la ședința de extragere privind constituirea acestor clase. Copiii înscriși vor fi extrași dintr-un bol prin bilete numerotate.

”Tragerea la sorți, a fiecărui copil, se realizează prin extragerea dintr-un bol a unui număr cuprins între 1 și numărul maxim de băieți/ fete copii CES de la unitatea din județ cu cel mai mare de elevi înscriși. Astfel, în toate școlile participante, va fi repartizat în clasa pregătitoare A elevul care corespunde primului număr din bol, în clasa pregătitoare B elevul corespunzător celui de-al doilea număr din bol s.a.m.d. până la epuizarea tuturor biletelor din prima categorie/ bol. La fel se va proceda pentru cea de-a doua și cea de-a treia categorie”, se arată în procedura de la Brașov.

În cazul în care sunt elevi gemeni sau tripleți părinții trebuie să precizeze de la început dacă doresc ca cei mici să învețe în aceeași clasă.

”În cazul copiilor gemeni/tripleți, părintele/ tutorele legal depune o declarație la unitatea de învățământ la care s-au înscris copiii, prin care se precizează dacă dorește repartizarea fraților în aceeași clasă sau în clase diferite. În situația în care părintele/ tutorele legal dorește înscrierea în aceeași clasă , aceștia vor fi repartizați în clasa în care a fost distribuit primul dintre frați și se va elimina un bilet din bolul categoriei respective”, se mai arată în document.

Inspectoratul Școlar din Brașov precizează că asigurarea transparenței constituirii formațiunilor de elevi în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2020-2021 se va realiza prin monitorizare audio-video.

Citiți și: Înscrierea la clasa pregătitoare 2020-2021: Inspectoratul din Brașov lasă școlile să facă înscrierea cum vor


Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare în anul școlar 2020- 2021



24 februarie 2020 - Afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar

24 februarie 2020 - Afișarea programului de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor solicitată de părinți tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, în conformitate cu prevederile din Metodologia de înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021

24 februarie 2020 - Anunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unitățile de învățământ, în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali

25 februarie – 9 martie 2020 - Organizarea, în fiecare școală în care se desfășoară activitate specifică clasei pregătitoare, a unei „Zile a porților deschise”, zi în care părinții, copiii și alte persoane interesate pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate

25 februarie – 9 martie 2020 - Organizarea, în unitățile de învățământ preșcolar, a întâlnirilor pentru informarea și consilierea părinților copiilor din grădiniță care vor fi cuprinși, în anul școlar 2020 – 2021, în învățământul primar

25 februarie – 20 martie 2020 - Realizarea evaluării nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor pentru care Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin, prevede această evaluare

25 februarie – 23 martie 2020 - Comunicarea rezultatului evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea

25 martie 2020
- Transmiterea de către centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională a procesului-verbal în care este înscris rezultatul evaluării dezvoltării psihosomatice a copiilor din județ/municipiul București, către comisia județeană/a municipiului București de înscriere a copiilor în învățământul primar

25 februarie 2020 - Afișarea, la sediul unității de învățământ și al inspectoratului școlar și pe site-ul acestora, a programului de completare a cererilor tip de înscriere în învățământul primar

4 martie – 23 martie 2020 - Completarea de către părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, a cererilor-tip de înscriere. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, zilnic, în intervalul orar 8:00- 18:00 (luni-vineri). Depunerea și validarea cererilor-tip de înscriere de către părinții care solicită înscrierea copiilor la școala specială.
  • Prima etapă de înscriere în învățământul primar
26 martie 2020 - Procesarea, de către Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar, a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere

27 - 30 martie 2020 - Procesarea, la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare și validarea de către consiliul de administrație al unității de învățământ a listei candidaților admiși în această fază. Marcarea, în aplicația informatică, a cererilor – tip de înscriere pentru candidații admiși în această fază.
    31 martie 2020 - Procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție.

    1 aprilie 2020 - Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați, a numărului de locuri rămase libere și a listei copiilor neînscriși după prima etapă.
    • A doua etapă de înscriere în învățământul primar
    22 aprilie 2020 - Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar. Informarea Ministerului Educației și Cercetării de către comisia județeană/a municipiului București, cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua

    23 aprilie – 30 aprilie 2020 - Depunerea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor

    4 mai - 6 mai 2020 - Procesarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile. Completarea, în aplicația informatică, a datelor din cererile – tip de înscriere pentru candidații admiși în această etapă

    7 mai 2020 - Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare

    8 mai – 15 mai 2020 - Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/ tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. Soluționarea de către inspectoratul școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului

    Metodologia pentru înscrierea în clasa pregătitoare prevede că părinţii ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2020 inclusiv au obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare. Cei ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2020 inclusiv pot să îşi înscrie copiii în învăţământul primar - clasa pregătitoare - dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.








    Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















    2599 vizualizari

    • +1 (1 vot)    
      inscrierea online e un pisu in vant (Luni, 2 martie 2020, 19:34)

      Je__ [utilizator]

      ca de fapt trebuie sa mergi la unitatea de invatamant sa depui copii dupa buletine, certificate de nastere si sa semnezi formularul


      Deci...care e sensul cu completarea online?

      Bah,...ori faceti ceva cap coada...ori nu....!!!!


    Abonare la comentarii cu RSS

    ESRI

    Întâlniri on-line | #deladistanță

    Top 10 articole cele mai ...





    Hotnews
    Agenţii de ştiri

    Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

    Aici puteti modifica setarile de Cookie

    hosted by
    powered by
    developed by