Studenții îi cer președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea prin care rectorii vor avea un număr nelimitat de mandate

de A.O.     HotNews.ro
Marţi, 11 februarie 2020, 9:45 Actualitate | Educatie


Studenti
Foto: Hotnews
​Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită președintelui Klaus Werner Iohannis să nu promulge legea prin care rectorii pot avea mai mult de două mandate, care a fost adoptată luni în plenul Senatului. Studenții spun că prin modificările aduse legii educației se aduc ”mari deservicii sistemului educațional românesc”.

”Amendarea art. 213 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale, eliminarea dispozițiilor care fac referire la faptul că „o persoană nu poate ocupa funcția de rector la aceeași instituție de învățământ superior pentru mai mult de două mandate complete, succesive” și eliminarea în totalitate a acestor prevederi pecetluiește în mod vădit democrația universitară și principiile pe care universitățile din țară și le asumă. Astfel, această arogare a unei funcții de conducere fundamentală pentru instituțiile de învățământ superior pe durată nelimitată direcționează unilateral educația spre totalitarism universitar”, arată studenții.

Ei spun că astfel i se oferă rectorului o autoritate absolută.

”Rectorii vor fi dezvățați de meteahna rigurozității, prin stăpânirea mai confortabilă a acestei funcții și, în acest mod, se creează un ecart masiv între sintagmele ce disciplinează funcția de rector și realitatea factuală, în cazul în care aceste prevederi vor fi promulgate sub această formă. Aviditatea după funcție va constitui un nou canon al candidaților, și nu calitatea din propriile universități”, mai arată studenții.

ANOSR amintește de o decizie a Curții Constituționale din 2014 în care se arăta că ”Parlamentul trebuie să-și exercite cu bună credință drepturile și obligațiile constituționale”.

”ANOSR consideră că astfel de imersiuni complet neconstituționale ale puterii legislative, prin intervenții anarhice și pur politice, vulnerabilizează democrația. Interesele existente produc mutații în axul actului educațional, astfel încât acesta pare mai adesea că gravitează în jurul calității sociale a persoanei, decât în jurul dezvoltării constante a învățământului universitar. Având în vedere toate aceste aspecte semnalate, considerăm că intrarea în vigoare a Legii nr. 159/2019 în prezenta ei formă lezează exigența pe care funcția de rector ar trebui să o garanteze. Astfel, solicităm Președintelui României să nu promulge actul normativ sub forma actuală și să formuleze o cerere de reexaminare a acestui act normativ pe care să o înainteze Parlamentului României”, mai spun studenții.

Citiți și: Modificări importante la legea educației: Scade numărul de copii dintr-o clasă/ Transportul va fi gratuit pentru elevi/ Se elimină numărul maxim de mandate pentru rectori (Proiect)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















11081 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Oratori, retori, limbuti.... (Marţi, 11 februarie 2020, 9:57)

    kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator]

    "Rectorii vor fi dezvățați de meteahna rigurozității, prin stăpânirea mai confortabilă a acestei funcții și, în acest mod, se creează un ecart masiv între sintagmele ce disciplinează funcția de rector.."

    Meteahna rigurozitatii?

    Stapanire mai confortabila?

    Ecart masiv?

    Sintagme ce disciplineaza??

    Studenti, ziceti???
    • 0 (4 voturi)    
      ? (Marţi, 11 februarie 2020, 10:26)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      Esti surprins ca stiu cuvinte pe care postacii nu le stiu? Asa e cand rusa e limba primara.
      • +1 (3 voturi)    
        in afara de atac la persoana, poti altceva? (Marţi, 11 februarie 2020, 10:54)

        kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

        NU e vorba de vocabular, ci de inadecvarea formularii!
      • -1 (3 voturi)    
        vezi DEX-ul... (Marţi, 11 februarie 2020, 10:56)

        kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

        pentru inceput:

        METEÁHNĂ, metehne, s. f. 1. Defect, cusur, lipsă. Tot răzăși sînt, cu aceleași daruri și cu aceleași metehne. SADOVEANU, O. VII 279. Are o meteahnă... îi zuliară... să fugi în lume. ALECSANDRI, T. 1159. Să se apuce a ne zugrăvi și pre noi locuitorii din capitalie cu toate metehnele și ticăloșiile noastre! NEGRUZZI, S. J. 240. 2. Boală, leziune. Pe cei cu metehne mai grele îi duceau la spital. PAS, Z. III 48. Turnă apoi de două-trei ori apă vie, și se vindecă Țugulea de toate metehnele, rămîind... sănătos și întreg. ISPIRESCU, E. 330. ◊ Fig. Pasiune, slăbiciune. Cînd n-ai ce face... cugeți. Asta e meteahna ta cea veche. SADOVEANU, O. VII 26. ♦ Supărare, necaz, neajuns. Ca să nu se întîmple cuiva vreo meteahnă de la niscaiva duhuri necurate... eu am găsit cu cale în mintea mea să mîneți aci. ISPIRESCU, L. 376.
  • +8 (8 voturi)    
    Limita de 2 mandate ar trebui aplicata peste tot (Marţi, 11 februarie 2020, 10:14)

    YorkshireTerrier [utilizator]

    Maximum 2 mandate de primar / 2 de deputat/ 2 de senator/ 2 de sef CJ / 2 de director de institutie / 2 de rector / etc

    1. Se poate face cariera trecand prin diverse functii, omul nu trebuie sa ramana intepenit intr-o pozitie. Problema cu indivizii care raman fixati pe functie este ca, odata cu trecerea timpului, ei tind sa-si creeze propriul microclimat in interiorul sistemului, bun doar pentru ei, astfel incat sa para de neinlocuit.

    2. In realitate niciun ins nu e de neinlocuit, ba chiar dimpotriva, de multe ori indivizi capabili sunt tinuti „sub capac” de un personaj care se vrea vesnic. 20-30 de ani pe acelasi post? Serios? Adica nici nu e capabil sa avanseze, dar nici nu se gaseste altul mai bun decat el... Oare chiar asa sa fie? Stop-cadru pana cand inestimabilul binevoieste sa se pensineze sau sa crape. Nu e normal. Mobilitatea sociala e vitala.
    • 0 (0 voturi)    
      Exceptional punctat! (Marţi, 11 februarie 2020, 12:17)

      ABBV [utilizator] i-a raspuns lui YorkshireTerrier

      poate pentru deputat senator ar trebui doar 1 mandat. Patru ani este mai mult decat suficient. Poate in felul acesta am auzi vocea generatiilor mai tinere mai repede! Si nu am avea plin de dinozauri.
  • -2 (2 voturi)    
    Cand 2 partide mari se inteleg rezultatul va fi (Marţi, 11 februarie 2020, 10:28)

    ty [utilizator]

    doar in favoarea lor.
  • -1 (3 voturi)    
    PSD+PNL=blat (Marţi, 11 februarie 2020, 10:54)

    ggiiggii [utilizator]

    USR+PLUS=ideologie, teoreticieni, toti cu pareri, toti au impresia ca li se cuvine ceva, intr-un cuvant...PROSTI
    • 0 (2 voturi)    
      Ești singurul deștept. (Marţi, 11 februarie 2020, 11:42)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui ggiiggii

      Din păcate.Singur nu poți face un partid iar oamenii singuri,chiar bine intenționați,ajung să fie manevrați de infractori.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by