​Fiecare școală din București trebuie să anunțe care va fi algoritmul de repartizare a elevilor care sunt înscriși în clasa pregătitoare. Școlile pot repartiza elevii fie în ordine alfabetică, fie prin tragere la sorți în ședință publică, fie va fi tras la sorți învățătorul de la clasă, potrivit recomandărilor de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București trimise către toate școlile. Ministerul Educației propune ca înscrierea în clasa pregătitoare să înceapă pe 4 martie 2020 în proiectul de metodologie și a calendarului pentru înscrierea la școală.

Elevii de la Colegiul GoetheFoto: fundatia-michael-schmidt.org

Recomandările sunt făcute astfel încât să fie respectat criteriul transparenței și să fie eliminată orice suspiciune asupra procesului de repartizare.

Fiecare școală va elabora o procedură operațională care să cuprindă algoritmul/metoda prin care se va face repartizarea elevilor la clasă, respectiv a învățătorului/profesorului pentru învățământ primar.

Această procedură trebuie afișată, va fi afișată la avizier și pe site-ul unității de învățământ și, de asemenea, va fi spusă părinților care vin în vizită în cadrul zilelor intitulate generic ”porți deschise”.

ISMB a identificat ca modalități transparente și nediscriminatorii de repartizare la clasă două astfel de soluții prin care propune fie tragerea la sorți a elevilor, fie a învățătorilor.

Distribuirea elevilor la clasă se poate face prin:

  • algoritm de tip alfabetic – ordonarea alfabetică și distribuirea pe clase în funcție de poziția candidatului și numărul de clase existente. De exemplu, prin planul de școlarizare sunt propuse 3 clase pregătitoare, iar dispunerea se va face astfel:

➢ Elevul de la poziția 1 va ocupa loc în clasa A.

➢ Elevul de la poziția 2 va ocupa loc în clasa B.

➢ Elevul de la poziția 3 va ocupa loc în clasa C.

După fiecare grupare de câte trei elevi repartizați, se va relua algoritmul.

  • tragere la sorți a elevilor înscriși în ședință publică organizată de unitatea de învățământ

O altă variantă care poate fi aleasă de școli este distribuirea cadrelor didactice la clasă prin tragere la sorți a învățătorului/profesorului pentru învățământul primar.

ISMB arată că directorii de școală pot veni și cu alte soluții în cadrul ședințelor de lucru din perioada imediat următoare.

”ISMB va analiza și alte soluții pentru determinarea unor reguli de repartizare clare și transparente. De asemenea, prin intermediul Casei Corpului Didactic București, se urmărește includerea în oferta de formare a noi cursuri de perfecționare pentru cadrele didactice care vor prelua în încadrare clase pregătitoare. Se consideră că prin existența unui algoritm clar și transparent de repartizare a elevilor se evită supraaglomerarea unor clase și se îmbunătățește calitatea procesului instructiv-educativ în învățământul primar”, arată ISMB.

Citiți și: