Elevii vor să facă parte din comisia de concurs pentru funcțiile de inspectori școlari

de A.O.     HotNews.ro
Luni, 3 februarie 2020, 17:32 Actualitate | Educatie


Elevi in clasa
Foto: Agerpres
Consiliul Național al Elevilor (CNE) solicită Ministerului Educației și Cercetării ca în comisia de concurs pentru funcțiile de inspectori școlari să se afle un elev, cu rol de observator, anunță CNE, într-un comunicat transmis luni.​

„Întrucât metodologia de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct din inspectoratele școlare și de director al casei corpului didactic se află în consultare publică, Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației și Cercetării să includă în această metodologie obligația ca în comisia de concurs să se afle un elev delegat din partea consiliului județean al elevilor, cu rol de observator”, conform CNE.

Potrivit sursei citate, această măsură ar atrage după sine creșterea gradului de implicare a elevilor în procesul decizional - întrucât aceștia sunt beneficiarii direcți ai sistemului, aspect considerat prioritar în Strategia de tineret a Uniunii Europene pentru perioada 2019-2027.

„Tinerii sunt sub-reprezentați în procesele de luare a deciziilor care îi privesc, deși angajamentul lor este crucial pentru democrație. Ei au nevoie de acces la infrastructură în comunitățile lor pentru a le fi sprijinită dezvoltarea personală, culturală și politică. (...) Mai mult decât atât, având în vedere faptul că procesul de ocupare a funcțiilor de inspectori școlari este unul sensibil, urmare a multiplelor acțiuni de politizare a sistemului educațional, ne dorim ca un elev, un beneficiar direct al sistemului, care are abilitatea de a gândi critic și de a privi obiectiv situațiile din jurul său, să poată fi parte a acestei comisii care are un rol important în stabilirea conducerii microsistemului educațional la nivel județean.

Citiți și:

Criteriile pentru ocuparea funcției de inspector școlar sau inspector școlar general: Minim 7 ani în învățământ și calificativ "foarte bine" în ultimii 5 ani- Proiect






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















343 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by