​Ministerul Educației nu are încă un secretar de stat pentru învățământul preuniversitar, pentru prima dată în istoria post-decembristă. Învățământul preuniversitar este unul dintre cele mai solicitante dintre domeniile educației, cu examene naționale, manuale și programe școlare care trebuie pregătite pentru cei 2,8 milioane de elevi. Sistemul preuniversitar cuprinde 215.289 de profesori și 17.464 de școli.

Ministerul EducatieiFoto: edu.ro

În prezent, la Ministerul Educației sunt trei secretari de stat, însă niciunul nu se ocupă de învățământul preuniversitar. În noua guvernare, la Ministerul Educației a fost numit un singur secretar de stat, acesta fiind susținut de PMP - Lucian Dragoș Rădulescu- avocat și profesor la Facultatea de Petrol și Gaze din Ploiești. Noul secretar de stat nu primit niciunul dintre domeniile importante precum preuniveristarul sau cercetarea, deoarece nu s-ar pricepe, spun surse apropiate Ministerului Educației. Ceilalți doi secretari de stat, Gigel Paraschiv și Irina Kovacs, au rămas din vechea guvernare.

Aceleași surse arată că Ministerul Educației și Cercetării va avea în total 5 secretari de stat, cu toate că în noiembrie 2019 un proiect pus în dezbatere publică pe edu.ro arăta că MEC va avea patru secretari de stat și un număr maxim de 770 de posturi.

De altfel, la preluarea mandatului, Monica Anisie vorbea si ea despre 4 secretari de stat. "Va fi o reorganizare a Ministerului, noi acum vorbim despre Ministerul Educatiei si Cercetarii. Vom gândi o nouă organigramă, pe care o vom adopta prin hotărâre de guvern. Probabil vom rămâne doar patru secretari de stat, din 8 câți sunt în prezent. Nu am realizat încă un audit, pentru că am așteptat o preluare oficială și trebuia să existe ordonanță de reorganizare a ministerelor", declara ministrul pe 7 noiembrie.

Doi foști miniștri ai Educației au declarat pentru Hotnews că e obligatoriu ca Educația să aibă un secretar de stat pentru învățământ preuniversitar.

Mircea Miclea: ”Este, totuși, nescuzabilă situația aceasta”

Mircea Miclea arată că, spre deosebire de universități care au autonomie, învățământul preuniversitar are nevoie de un coordonator.

”Desemnarea unui secretar de stat pentru învățământul superior este esențială. Este, de pildă, mult mai importantă decât prezența unui secretar de stat pentru învățământul superior. De ce? Pentru că, în învățământul superior, universitățile au autonomie universitară și atunci ele pot să decidă în multe lucruri singure. În cazul învățământului preuniversitar nu avem autonomie în mod similar ca în cazul universităților. Prin urmare, eu cred că totul se leagă de importanța pe care o acorzi unui anumit domeniu sau segment de învățământ. Când consideri că învățământul preuniversitar este important, creezi și aloci un secretar de stat pentru învățământul preuniversitar, pentru că sunt extrem de multe lucruri de făcut, cu atât mai mult dacă vrei să faci o reformă sau dacă vrei să faci schimbări în bine substanțiale. Dar dacă nu aloci, înseamnă că nici domeniul nu are importanță”, a declarat pentru HotNews Mircea Miclea.

”Este, totuși, nescuzabilă situația aceasta în care un domeniu extrem important nu are un coordonator de sine stătător. Un ministru, chiar dacă e el ca formație din preuniversitar, el nu se poate ocupa de toată complexitatea problemelor din preuniversitar în niciun caz”, a mai spus Miclea.

Ecaterina Andronescu: Trebuie să-și găsească un secretar de stat

Ecaterina Andronescu arată că învățământul preuniversitar are cele mai mari probleme.

”Eu cred că doamna ministru trebuie să-și găsească un secretar de stat. Și dacă nu i-au dat decât trei trebuie să-i mai dea încă unul, pentru că este segmentul cel mai consistent ca probleme fără îndoială și cred că are nevoie de ajutor acolo, aceasta este părerea mea. Poate că și eu am avut norocul că știu și eu destul de bine sistemul de învățământ preuniversitar și poate că și doamna se bazează pe chestiunea asta”, a spus Ecaterina Andronescu.

Părinții: Nu e absolut deloc normal să nu ai secretar de stat pe preuniversitar

Reprezentanții asociațiilor de părinți arată că ei sunt cei care ar trebui să colaboreze cu un secretar de stat pentru preuniversiatr.

”Nu e normal până la urmă să nu ai secretar de stat pentru preuniversitar pentru că-l degrevezi pe ministru de anumite sarcini. Nu e absolut deloc normal să nu ai secretar de stat pe preuniversitar, cu atât mai mult cu cât eu am văzut că ministrul este solicitat mult și în Guvern. Sunt două variante: ori nu știu cum să împartă posturile politic, ori sunt siguri de anticipate și nu vor să plaseze răspunderea pentru că perioadă atât de scurtă”, a spus Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți.

Marian Staș: Secretarul de stat este numit de premier

Pe de altă parte, expertul în educație Marian Staș arată că se poate guverna și fără secretar de stat pentru universitar, mai ales dacă nu sunt multe reforme de făcut.

”Într-o situație de genul ăsta, dacă lucrurile nu sunt foarte schimbate și dacă nu urmează așa o revoluție de Evaluare Națională, de Bacalaureat, atunci 80% sistemul merge inerțial. Dacă sunt alea 20% de situații unde are nevoie de decizii strategice sau de lucruri sensibile și le poate rezerva ca prerogative în schema asta. Nu caut să-i justific problema, dar o astfel de soluție nu mă neliniștește foarte, foarte tare. Înseamnă că știe despre ce este vorba și așa a decis să facă pentru mandatul pe care îl are la dispoziție. Este un exemplu de analiză organizațională și este prerogativa ministrului să opereze în interiorul ministerului așa cum crede de cuviință. , prin urmare ministrul nu poate să facă chiar tot ce îl taie capul. E limpede că discuția ca atare este între ministru și premier, pentru că altfel n-ar valida soluția ca atare”, a declarat Marian Staș pentru HotNews.