​Ministerul Educației și Cercetării va avea patru secretari de stat și un număr maxim de 770 de posturi, după comasarea Educației cu Cercetarea, se arată într-un proiect de Hotărâre de Guvern privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, pus în dezbatere publică pe site-ul edu.ro.

MENFoto: Hotnews

Cele 770 de posturi provin după cum urmează: 518 posturi de la Ministerul Educației Naționale, 157 de posturi de la Ministerul Cercetării și Inovării și 95 de posturi din cadrul Organismelor Intermediare.

În proiectul de hotărâre se arată că Ministerul Educației și Cercetării( MEC) va avea patru secretari de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului. Atribuţiile şi responsabilităţile secretarilor de stat se stabilesc prin ordin al ministrului educației și cercetării.

În plus, MEC va avea un secretar general și doi secretari generali adjuncți, înalţi funcţionari publici.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat aici: Hotărâre de Guvern privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării și privind modificarea și completarea Hotărârii de Guvern nr. 855/1998 din 26 noiembrie 1998 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic

Potrivit unui comunicat de la Educație, propunerea de Hotărâre de Guvern nu presupune reducerea sau mărirea numărului de posturi, ci reprezintă rezultatul reorganizării, conform OUG nr. 68/2019, care prevede măsuri de organizare și reorganizare a ministerelor.