​Ministrul Educației, Monica Anisie, are un nou consilier pe probleme de educație. Este vorba de Daniela Vișoianu, președintele Coaliției pentru Educație, care a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că a devenit consilier.

HotNews.roFoto: Hotnews

Daniela Vișoianu a studiat la Universitatea din București, la Facultatea de Litere și la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Este președintele Coaliției pentru Educație, o federație creată în 2015 de ONG-uri active în domeniul Educației.

Daniela Vișoianu a lucrat la proiectul România Educată al președintelui Klaus Iohannis. Într-un interviu despre România Educată, Vișoianu spunea că acesta este tot ce nu a fost actuala lege a educației.

”Proiectul România Educată este tot ce nu a fost Legea 1/2011. Legea Educației Naționale a fost un proces de reformă impus de sus în jos, în care a venit un grup de oameni, experți, a pus pe masă o lege și a spus luați-o, dar noi ne retragem. De data aceasta, România Educată a spus: haideți, să începem noi de jos, să mergem în țară, să ne întâlnim cu mai mulți oameni, deschizând posibilitatea ca oricine are orice de spus, să aibă cuvântul pentru că în felul acesta o schimbare are susținere populară”, a spus Vișoianu pentru viitorulromaniei.ro

În mesajul său de pe Facebook, Daniela Vișoianu spune că va avea normă parțială.

”Am convenit cu câțiva prieteni să mă tragă de mânecă dacă derapez. Am optat pentru o normă parțială și am convenit să ne spunem una celeilalte dacă devenim incompatibile, nu ca persoane, ci ca roluri și în raport cu obiectivele pentru care suntem împreună. O să încerc să mă țin departe de mesajele celor care sunt dezamăgiți de alegerea mea, le voi respecta alegerea. O să încerc să mă țin departe de jocurile inerente de putere – urăsc să fiu folosită, mi se va întâmpla, știu – sper să îmi placă de mine și după această etapă”, a scris Vișoianu pe Facebook.

Daniela Vișoianu este al doilea consilier numit la Ministerul Educației. Săptămâna trecută, Monica Anisie spunea că l-a numit consilier pe Bogdan Steriopol, fost ziarist sportiv și masterand la Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" care aparține SRI.

Citește și: Fost jurnalist sportiv și masterand la Academia SRI, numit consilier la Educație/ Anisie: Aveam nevoie de câteva idei pe tema sportului în școli