Directorul unei școli din Dâmbovița a fost bătut de un părinte/ Sindicate: Nu trebuie să mai tolerăm astfel de acte în şcoala românească

de A.O.     HotNews.ro
Marţi, 17 septembrie 2019, 11:37 Actualitate | Educatie


catalog
Foto: Hotnews
​Directorul unei școli din Dâmbovița a fost bătut luni de părintele unui elev de clasa a VI-a, pe motiv că a făcut observație copilului său. Robert Nenișanu, directorul Şcolii Băduleşti, se afla în curtea școlii când părintele a venit și a început să-l lovească. Anterior, vineri, profesorul a sunat la 112 și a povestit polițiștilor cum tatăl unui elev de clasa a șasea l-a amenințat că îl va bate pe motiv că i-a făcut observație copilului său. Cu toate acestea, scandalul a început în curtea școlii, unde mai existau și alte persoane.

Sindicatele din Educație au reacționat la acest caz și condamnă violenţa din şcoli, de aceea solicită înăsprirea legislaţiei şi constituirea unui grup de lucru între reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi MAI pentru a veni cu un set de măsuri privind combaterea fenomenului în instituţii.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” condamnă orice fel de act de violenţă la nivel de şcoală şi societate şi cere înăsprirea legislaţiei pentru toate tipurile de violenţă. „Degeaba s-au cheltuit zeci de milioane de euro prin programe europene privind combaterea violenţei, dacă, până acum, nu a fost identificat niciun mijloc real pentru diminuarea fenomenului”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit liderului FSE „Spiru Haret”, Marius Nistor, în aceste condiţii sunt două opţiuni: „fie transformăm şcolile în unităţi militarizate, fie sancţionăm drastic fiecare caz în parte”.

„În principiu, eu sunt pentru a doua opţiune. Însă, aşa cum profesoara care a dat cu spray lacrimogen a fost arestată, aşa ar fi trebuit să se întâmple şi cu tatăl care l-a bătut pe directorul Şcolii Băduleşti, din Judeţul Dâmboviţa. Nu trebuie să mai tolerăm astfel de acte în şcoala românească. În condiţiile în care nu vom lua măsuri de urgenţă, riscăm să transformăm şcolile în fortăreţe, cu detectoare de metale la intrare şi păzite de jandarmi“, spune Marius Ovidiu Nistor.

Reprezentanţii Federaţiei solicită constituirea unui grup de lucru între reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) şi Ministerului Afacerilor Interne (MAI), care să vină „de urgenţă” cu un set de măsuri privind combaterea violenţei din unităţile de învăţământ.

O învăţătoare a fost reţinută după ce a atacat, săptămâna trecută, cu spray paralizant, doi elevi care îi deranjau ora, la şcoala gimnazială din Santău (Satu Mare).

Citește și

Satu Mare: O profesoară a fost reținută de poliție după ce a atacat doi elevi de la clasa pregătitoare cu un spray lacrimogen / Inspector: ”Nu poți să invoci legitima apărare în fața unor copii de șase ani”






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















5886 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    de acord (Marţi, 17 septembrie 2019, 18:42)

    James Bond [utilizator]

    Total de acord cu pedepsirea violentelor, insa masura trebuie sa fie luata in ambele directii. Asta inseamna ca profesorii care agreseaza elevii trebuie sa raspunda penal, si nu cu frectia la piciorul de lemn numita "se va face o ancheta la nivelul scolii" sau "penalizare cu x% din salariu pentru y luni".

    Violenta trebuie pedepsita de ambele parti asa incat sa nu mai existe profesori care bat elevii cu scaunele, sa nu mai fie profesoare care dau cu spray lacrimogen elevilor de 6 ani, fara profesori care admonesteaza elevii, care hartuiesc elevele, sau alti profesori care pur si simplu se poarta agresiv cu elevii.

    Profesorul ala trebuie sa depuna plangere la politie si sa il urmareasca in justitie pe agresor. Insa, si parintii trebuie sa aiba aceeasi posibilitate, si anume sa urmareasca in justitie pe acei profesori agresori.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...


Dosare blocate la tribunal



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by