Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ vine cu o reacție față de cazul învățătoarei de la Satu Mare ca a atacat doi elevi cu spay lacrimogen la o zi după ce presa a relatat pe larg despre caz. Sindicaliștii susțin că ei nu vor tolera niciodată comportamentul neadecvat sau agresiv al cadrelor didactice. ”Educația nu înseamnă violență, iar școala nu este un teren de luptă! Acesta este mesajul pe care trebuie să îl înțeleagă, în egală măsură și cadrele didactice, dar și elevii și părinții”, se arată într-un comunicat remis HotNews.

catalogFoto: Hotnews

Sindicaliștii spun că sistemul de educație se confruntă cu probleme mari și din acest motiv cer evaluări psihologice profesioniste.

”Evaluările psihologice trebuie realizate periodic și într-un mod profesionist. Noi nu putem tolera un astfel de comportament venit mai ales din partea cadrelor didactice, care poate traumatiza copiii. Considerăm că astfel de persoane nu ar trebui să lucreze în sistemul de învățământ, iar în cazul în care se întâmplă, să fie luate măsuri imediate, atât din partea conducerilor școlilor, dar și din partea organelor abilitate”, arată sursa citată.

"Ceea ce a făcut învățătoarea din Satu Mare este de condamnat. Nu are nicio justificare în fața unor copii de 6 și de 7 ani; are legătură cu incapacitatea de a-și face meseria, iar pentru acest motiv, acest cadru didactic trebuie sancționat și chiar eliminat din sistemul de educație. În școli avem nevoie de profesioniști, de oameni dedicați acestei nobile meserii, oameni care cultivă binele, nu oameni care fac rău. Întotdeauna la un comportament agresiv, se va răspunde cu unul agresiv. Este un adevăr faptul că ne confruntăm și cu situații în care victime ale agresiunilor făptuite de elevi sau părinți sunt cadrele didactice, dar răspunsul în fața acestor situații nu îl reprezintă tot un comportament violent, în care angajații din sistem ajung să îi rănească pe elevi. Cele două cazuri, de la Satu Mare și Giurgiu, petrecute la distanță de o zi, ne arată cât de mari sunt carențele în sistemul de învățământ românesc și că avem nevoie de măsuri prin care nici elevii și nici cadrele didactice să nu mai fie victime ale violenței din școli. Școala trebuie să redevină locul în care se face doar educație!", a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.

Citește și:

Satu Mare: O profesoară a fost reținută de poliție după ce a atacat doi elevi de la clasa pregătitoare cu un spray lacrimogen / Inspector: ”Nu poți să invoci legitima apărare în fața unor copii de șase ani”

Cine este profesoara care a atacat elevii de la pregătitoare cu spray lacrimogen. Inspector: ”Lua note mari la examen, dar nu-și ducea niciodată anul până la capăt”