Ecaterina Andronescu revine asupra declaraţiei potrivit căreia elevii de la clasele primare vor putea fi lăsaţi repetenţi. Potrivit ministrului Educaţiei, noua lege a educaţiei va cuprinde prevederi cu privire la felul în care va fi redus analfabetismul funcţional şi la modul în care elevii pot recupera ceea ce nu au învăţat în timpul anului şcolar.

Ecaterina AndronescuFoto: Agerpres

"Eu am pus o întrebare "Oare de ce am ajuns să avem copii care nu reuşesc să ia note de trecere la sfârşitul clasei a VIII-a? Oare pentru că i-am lăsat să trecă fără să-i învăţăm nimic? Oare de ce avem copii care la sfârşitul celor patru clase nu ştiu să scrie şi să citească?" şi toată lumea a tras concluzia că Andronescu vrea să îi lăsăm repetenţi. Şcoala nu este a lui Andronescu. Sunt mai multe idei pe care le vom propune în noua lege prin care să-i responsabilizăm pe profesori şi pe învăţători", a declarat Ecaterina Andronescu pentru HotNews.ro.

Ministrul Educaţiei spune că pentru fiecare etapă şcolară va propune o soluţie astfel încât elevii să recupereze ceea ce nu au învăţat la timp.

"Avem 40% analfabetism funcţional şi nu putem lăsa aşa acest lucru. În noua lege vom propune mai multe idei care vor fi supuse dezbaterii publice şi apoi vor intra în Parlament. Pentru fiecare etapă şcolară găsim o soluţie astfel încât copilul să facă achiziţiile etapei şcolare în care se află. Poate vara îi vom chema pe cei care nu ştiu să scrie şi să citească să recupereze", a spus mai Ecaterina Andronescu.

Duminică seară, în cadrul unei emisiuni televizate, Ecaterina Andronescu a spus că ar trebui revenit asupra prevederii potrivit căreia până în clasa a III-a învăţătorii nu-i pot lăsa repetenţi pe elevi.

"Din păcate, este o prevedere legală. Până în clasa a III-a nu îi poate lăsa repetenți, dar eu cred că trebuie să revenim asupra acestui lucru, pentru că iată unde suntem: ajungem la clasa a VIII-a și atunci constatăm că nu știu să scrie bine, să calculeze și 36% nu sunt în stare să ia 5 la evaluarea de la clasa aa VIII-a. Obiectivele trebuie să le stabilim prim lege și fișa postului profesorului”, a declarat ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, la Digi24, potrivit Mediafax.

Întrebată dacă acest obiectiv, de a nu lăsa repetent un copil de clasa I, este o greșeală, Andronescu a răspuns: „Categoric. (...) Te străduiești mai mult să-l înveți ce trebuie să-l înveți”.

CITEȘTE ŞI Ministrul Educației vrea ca și elevii de clasa I să poată fi lăsați repetenți: Ajungem la clasa a VIII-a și atunci constatăm că nu știu să scrie bine

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!