O banală reparație la acoperișul unei școli se poate transforma în România într-un adevărat război de uzură. Este și cazul Colegiului Național Gheorghe Șincai din București, unde de câțiva ani directoarea Silvia Muşătoiu se luptă cu reprezentanții Primăriei Sectorului 4 pentru a avea o clădire funcțională și sigură. Și asta pentru că reparațiile, fie și ele de urgență, explică directoarea, sunt considerate de primărie modernizare, care durează mai mult și implică și costuri mai mari. Astfel s-a ajuns în situația în care, de exemplu, când țiglele de pe acoperiș au început să cadă, soluția găsită a fost instalarea unor schele, și nu pentru că ar fi început repararea, ci pentru protecție. Legea nu permite şcolii să rezolve ea problemele când apar, acestea fiind de competența primăriei. Directoarea Colegiului Gheorghe Şincai, Silvia Muşătoiu, a explicat pentru HotNews de unde vin nemulţumirile.

Silvia MuşătoiuFoto: Hotnews

Silvia Mușătoiu este singura directoare a unei instituții de învățământ din Sectorul 4 care nu a semnat protocolul cu Primăria Sectorului 4, care prevede că orice cheltuială făcută pentru şcoală trebuie să aibă acordul primăriei.

"Conform legii, clădirile sunt în administrarea consiliului local, respectiv a direcţiei de învăţământ de la fiecare sector sau de la fiecare primărie în parte. Lăsând la o parte că noi suntem o clădire de patrimoniu, o clădire specială, care e construită în perioada 1924-1928, această clădire a avut întotdeauna destinaţia învăţământ, mai puţin pe timpul cutremurelor sau calamităţilor când a devenit adăpost. Or, de când s-a construit clădirea, noi avem aceleaşi instalaţii electrice, aceleaşi instalaţii termice, cu foarte mici modificări, aceleaşi scări. Aş zice şi aproape acelaşi acoperiş, pentru că în acest moment s-a schimbat o parte din acoperiş. Clădirea este veche, clădirea trebuie întreţinută şi atunci banii de la primărie ar trebui să vină anual", arată Silvia Musătoiu.

Pentru că legea spune clar că întreţinerea clădirii trebuie făcută de către primărie, directorii au voie numai să administreze bunurile mobile. De aceea, spune directoarea, nu poate răspunde de niciuna din reparaţii şi atunci când apare o avarie trebuie să facă demersuri către primărie.

"Nu e vorba că noi avem nevoie de nişte bani, noi avem nevoie de nişte lucrări. Avem nevoie să zugrăvească şcoala anual pentru că aici intră 1.000 de copii în fiecare zi timp 9 luni de şcoală. O şcoală trebuie zugrăvită în fiecare an, asta din punctul meu de vedere înseamnă igienizare. Cabinetul medical, care a şi făcut prin direcţia de sănătate, prin direcţia de medicină şcolară, o reclamaţie la primărie, reclamă faptul că în şcoala noastră cabinetul medical nu a mai fost reparat sau zugrăvit de mai mult de cinci ani, ceea ce este adevărat. Pornind de la acest cabinet medical, care se află la etajul superior şi care necesită reparaţii, am cerut pentru că am în acest moment în şcoală o echipă care repară pe ici pe colo- nu face mare lucru, nu zugrăveşte în şcoală- repară bucăţele de pereţi, repară ceva găuri, repară ceva tencuială căzută, am solicitat să intre în cabinetul medical şi să repare şi acolo în baza acelei reclamaţii pe care direcţia de medicină şcolară a făcut-o către primărie. Ni s-a răspuns că ceea ce vrem noi acolo nu ţine de avarie, ţine de modernizare", a mai spus Silvia Muşătoiu.

Directoarea arată că lucrările serioase pentru şcoală sunt considerate de fapt reparaţii.

"Mi s-a răspuns de către reprezentantul firmei care vine în şcoală, discută cu noi, dar repet noi nu avem niciun fel de atribuţie pe contractul respectiv, mi s-a răspuns că tabla de pe corpul dinspre Cantemir, care este ruginită toată, se va repara pe ici pe colo, pentru că nu are niciun motiv să schimbe tabla. Toate acestea sunt considerate modernizări, sunt considerate uneori şi exagerări ale mele că aş cere cine ştie ce. Eu nu spun că această lucrare nu este o lucrare mare, vorbim de acoperiş, dar asta nu înseamnă că, dacă lucrările sunt mari, nu le mai facem pentru că sunt mari. Această lucrare era necesară de mult timp", a mai declarat directoarea.

Cabinetul medical are în prezent o problemă la tavan din care ar cădea insecte moarte. "Cabinetul medical în acest moment este la fel ca înainte, nu a intervenit nimeni acolo. Mi s-a răspuns că igienizare este să vină cineva de la ei să dea cu mătura, să facă curat. Or, igienizare din punctul meu de vedere înseamnă cu totul altceva", arată Muşătoiu.

CITEŞTE ŞI: Revolta directoarei unui liceu de elită din București, după întâlnirea cu „micii Dumnezei” din primării: Acești oameni care cred că funcțiile îi fac mai deștepți decât au fost vreodată decid pentru noi toți

„Voi face în continuare adrese la primărie şi la direcţia de învăţământ”

Directoarea spune că nu va înceta să facă în continuare demersuri pentru ca școala să funcţioneze în parametri normali.

"Nu pun schele pe o clădire pentru că pică ţigle! Schelele sunt din ianuarie, pentru că singura soluţie a fost să pună schelele, dar nu ca să lucreze, ci să nu mai pice ţiglele pe pietoni, pe maşini. Din ianuarie până acum nu s-a întâmplat nimic", a mai spus directoarea.

"Voi face în continuare adrese la primărie şi la direcţia de învăţământ. Ce pot să fac mai mult de atât? Ar trebui ca oamenii ăştia să fie conştientizaţi de ceva, de cineva. Ce pot să fac mai mult decât să spun ce nemulţumiri am", a adăugat Silvia Muşătoiu.

O altă nemulţumire a directoarei este legată de bugetul pentru bursele elevilor.

"La noi în sector se acordă burse doar pentru media 10. Legea spune că bursele se pot acorda de la media 8.50 până la media 10. În alte sectoare se acordă burse de la medii mai mici, la noi numai de la media 10. A fost o şedinţă a Consiliului Local acum câteva săptămâni în care majoritatea consiliului local a votat împotriva micşorării mediei pentru bursă în acest sector", a mai spus directoarea.

Ce spune Primăria Sectorului 4

În replică, consilierul primarului Sectorului 4, Cristian Zărescu, a declarat pentru HotNews.ro că ştie de situaţia de la Colegiul Gheorghe Şincai, că primăria investeşte 1,5 milioane de euro şi că nemulţumirile directoarei nu sunt justificate.

"În ianuarie a fost montată o schelă de protecţia pentru siguranţa elevilor. S-au pus schelele ulterior, lucrarea de la Liceul Şincai este în termen, va fi finalizată la termen, evident cu respectarea parametrilor tehnici pe care le-am cerut noi. Nemulţumirile doamnei directoare nu sunt justificate pentru că în unitatea de învăţământ Gheorghe Şincai Primăria Sectorului 4 investeşte în acest moment aproximativ 1,5 milioane de euro, investiţii care nu s-au mai făcut de 30 de ani în această şcoală. ele 1,5 milioane de euro vor fi investiţi în acoperiş, reparaţii şi în lucrări care sunt necesare pentru obţinerea avizului ISU", a spus Cristian Zărescu.

Acesta a spus că ştie de cabinetul medical, care va fi reparat la un moment dat. "Trebuie să înţeleagă cei de la Şincai că în acest moment facem investiţii foarte mari la 20 de sedii din cele 70 de unităţi de învăţământ pe care le avem. Am reuşit să construim 4 afterschool-uri", a conchis consilierul primarului Sectorului 4.

De asemenea, potrivit directorul Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ din Sectorul 4, Ana Maria Mocăniță, acoperișul Colegiului Național ”Gheorghe Șincai” era deteriorat serios și avea nevoie urgentă de reparații, iar fiind vorba despre o clădire monument-istoric, nu se putea începe reabilitarea fără avizul Ministerului Culturii, care a fost primit la jumătatea verii. ”Toate lucrările (pentru că vorbim, spre exemplu, și despre refacerea sălii de festivități) au fost și vor fi executate respectând arhitectura și utilizând materialele impuse de statutul clădirii”, a explicat Ana Maria Mocăniță, într-un comunicat de presă. .

Totodată, reprezentantul primăriei mai spune că, în condițiile în care autoritățile locale au alocat fonduri pentru igienizare, directorii de scoală au responsabilitatea de a utiliza aceste fonduri pentru serviciile de igienizare necesare în unitățile de învățământ respective.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!