​Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ cere Guvernului să anunțe clar care sunt categoriile de bugetari care vor primi salariile înainte de Sărbătorile Pascale, pentru că angajații din învățământ nu vor beneficia de această facilitate. „S-a indus ideea în spațiul public că toți bugetarii își vor primi salariile în această săptămână, lucru total neadevărat”, a declarat Marius Nistor, președintele federației.

Marius NistorFoto: Agerpres

Marius Nistor afirmă intr-un comunicat remis HotNews.ro că “salariații din învățământ își vor primi banii în cont după sărbători”.

Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ solicită Ministerului Educației Naționale să ia toate măsurile necesare pentru corectarea programului de salarizare EDUSAL, astfel încât toți angajații din învățământ să-și primească salariile săptămâna viitoare. Înțelegem că, în momentul în care se fac mai multe schimbări de ordin financiar-contabil, pot apărea probleme, însă acestea trebuie remediate în regim de urgență pentru ca salariații să nu fie afectați în niciun fel“, sustine președintele FSE „Spiru Haret“.

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” cere public “implicarea doamnei Prim-Ministru, Viorica Dăncilă, pentru soluționarea” acestor probleme, “deoarece situațiile apărute nu țin exclusiv de Ministerului Educației Naționale și trebuie rezolvate la nivelul Guvernului”, se arata in comunicatul citat.

Citeste si: