Guvernul a aprobat cifrele de scolarizare pentru invatamantul preuniversitar si superior de stat, in anul scolar/universitar 2018-2019. Executivul majoreaza cu 1.000 de locuri cifra de scolarizare pentru invatamantul obligatoriu cu frecventa redusa, inclusiv pentru cel organizat in penitenciare. Si studiile universitare de licenta primesc in plus 1.201 de locuri, la fel si studiile de rezidentiat.

Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri, 21 martie, printr-o Hotarare, cifrele de scolarizare pentru invatamantul preuniversitar si superior de stat, in anul scolar/universitar 2018-2019.

Cifra de scolarizare totala pentru invatamantul preuniversitar se mentine la nivelul celei aprobate pentru anul scolar precedent, cu urmatoarea realocare:

  • Suplimentarea cu 1.000 de locuri a cifrei de scolarizare pentru invatamantul obligatoriu cu frecventa redusa - nivel primar si gimnazial si programul educational "A doua sansa", inclusiv pentru cel organizat in penitenciare
  • Diminuarea cu 1.000 de locuri a cifrei de scolarizare a stagiilor de practica (invatamant de masa). Este vorba despre stagii de practica "urmate de catre absolventii de clasa a X-a de liceu tehnologic, care doresc sa abandoneze liceul tehnologic si sa urmeze aceste stagii de practica prin care sa dobandeasca o calificare profesionala de nivel III", a explicat pentru HotNews.ro, la punerea in dezbatere a acestor cifre de scolarizare, secretarul de stat pe preuniversitar din Ministerul Educatiei, Oana Bucur (detalii aici).

Pentru invatamantul de masa prescolar, primar, gimnazial, de arta si sportiv, precum si pentru clasele de inceput din invatamantul de masa liceal si profesional (inclusiv invatamant dual), cifrele de scolarizare pentru anul scolar 2018-2019 raman la nivelul anului scolar anterior, reprezentand in total 2.735.500 locuri.

In ceea ce priveste invatamantul superior, incepand cu anul universitar 2018-2019, Ministerul Educatiei Nationale a decis alocarea de locuri finantate de la bugetul de stat, distinct pentru fiecare ciclu de studii universitare, acelor domenii prioritare cu potential de crestere, relevante pentru dezvoltarea economica a Romaniei asumate prin Strategia nationala de cercetare, dezvoltare si inovare 2014-2020, se arata intr-un comunicat remis de Ministerul Educatiei.

Numarul de locuri/granturi de studii finantate de la bugetul de stat:

  • 63.201 locuri pentru studiile universitare de licenta, dintre care 5.000 de locuri alocate domeniilor prioritare de dezvoltare ale Romaniei, 2.000 de locuri pentru absolventii liceelor situate in mediul rural si 1.201 locuri pentru institutiile de invatamant superior militar. Cifra totala pentru studiile universitare de licenta, pentru anul universitar 2018 - 2019, este mai mare cu 1.201 de locuri, comparativ cu cifra din anul universitar precedent
  • 35.973 locuri pentru studiile universitare de master, dintre care 4.600 granturi pentru domeniile prioritare de dezvoltare ale Romaniei si 373 granturi pentru institutiile de invatamant superior militar. Cifra totala pentru studiile universitare de master, pentru anul universitar 2018 - 2019, este mai mare decat cea alocata pentru anul universitar 2017-2018 cu 373 locuri
  • 3.036 locuri pentru studiile universitare de doctorat, dintre care 300 locuri finantate de la bugetul de stat pentru domeniile prioritare de dezvoltare ale Romaniei si 36 de granturi pentru institutiile de invatamant superior militar. Cifra totala pentru studiile universitare de doctorat este mai mare cu 36 de locuri comparativ cu cifra din anul universitar precedent
  • 5.000 locuri pentru rezidentiat, cu 1.000 de locuri mai multe comparativ cu anul universitar precedent

Citeste si: