Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă joi seară că alţi 41 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au ieşit din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Rafah şi vor ajunge în ţară în perioada următoare.

Romani plecând din Fâșia GazaFoto: MAE

„Ministerul Afacerilor Externe precizează că joi, 9 noiembrie 2023, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, un număr de 41 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au ieşit din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Rafah (Republica Arabă Egipt) şi se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo”, a transmis MAE într-un comunicat.

Cei 41 de cetăţeni români şi familiile acestora au fost preluaţi din punctul de trecere a frontierei Rafah de către o echipă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE şi reprezentanţi ai Ambasadei României în Egipt, urmând a fi însoţiţi până la Cairo de a doua echipă mobilă a Celulei de Criză MAE.

Cetăţenii evacuaţi urmează să ajungă în România în perioada următoare.

MAE reaminteşte că, până la acest moment, un grup de 93 de cetăţeni români şi membri de familie au ajuns în România miercuri, 8 noiembrie.

„MAE continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate. Totodată, o echipă consulară mobilă din cadrul Celulei de Criză MAE, dotată cu mijloace mobile de acordare a asistenţei consulare, rămâne disponibilă în zona punctului de trecere Rafah pentru a oferi asistenţă consulară în continuare. MAE subliniază că situaţia de securitate din regiune se menţine complexă şi volatilă, ceea ce implică adaptarea constantă a planurilor de evacuare, în funcţie de factorii din teren, astfel încât siguranţa persoanelor evacuate să nu fie pusă în pericol”, a mai transmis ministerul.

Punctul de trecerea frontierei de la Rafah, între Fâşia Gaza şi Egipt, a fost redeschis joi pentru a permite evacuarea străinilor şi binaţionalilor şi a unor răniţi din enclava palestiniană şi a pentru a „permite TIR-urilor cu ajutoare să intre”, a anunţat un oficial palestinian, transmite News.ro.

Pe același subiect: