Vasul panamez Nivin, care a fost blocat în Libia timp de aproximativ două săptămâni după ce a recuperat 90 de refugiați din largul coastelor italiene, a putut părăsi portul după ce migranții au fost debarcați, scrie Mediafax. Cei doi navigatori români de la bord au anunțat că vor debarca în portul următor.

Nava NivinFoto: vesselfinder.com

Potrivit reprezentantului Federației Internaționale a transportatorilor (ITF) în România, Adrian Mihălcioiu, migranții aflați la bordul navei au fost debarcați în două serii, ultimii părăsind vasul în cursul zilei de joi, astfel că Nivin a putut părăsi portul Misurata.

„Nava Nivin a acordat asistență și salvare unei ambarcațiuni aflate în pericol, cu peste 90 de persoane la bord. Ea a fost practic blocată în portul Misurata din Libia până astăzi (joi - n.r.), când a părăsit portul. (...) După informațiile pe care le avem, cei peste 70 de migranți care mai erau pe nava Nivin au fost debarcați de autorităţile libiene astăzi (joi - n.r.)”, a spus Adrian Mihălcioiu.

Potrivit acestuia, cei doi ofițeri români aflați la bord vor debarca în următorul port de destinație și se vor întoarce probabil acasă, la familii.

De asemenea, reprezentantul ITF în România a mai anunțat că o anchetă a fost deschisă în Libia, în legătură cu cazul celor 90 de migranți.

„O anchetă a fost deschisă săptămâna trecută de către procurorul general cu privire la stabilirea modului cum nava Nivin a ajuns în portul Misurata cu migranți salvați la bord. Nu se știe stadiul anchetei, dacă aceasta va continua sau se va încheia odată cu debarcarea migranților”, a mai spus el.

În data de 7 noiembrie, nava Nivin, sub pavilion Panama, a primit un apel de la centrul de căutare şi salvare din Roma, Italia, să se apropie de o ambarcațiune suspectă, aflată în zona lor de navigaţie. „Era o ambarcaţiune care încerca să ajungă în Italia cu 90 de emigranţi. Aceştia au urcat pe nava Nivin, care se îndrepta către Libia. Când şi-au dat seama că sunt în Libia şi nu în Italia, emigranţii au început să devină agresivi. În port la Misurata se pare că autorităţile nu au lăsat imigranţii să coboare de pe nava”, declara la momentul respectiv Adrian Mihălcioiu. Situaţia era una complicată deoarece cele 90 de persoane erau considerate pasageri clandestini.

Printre membrii echipajului se aflau navigatori din Liban, Ucraina, dar și cei doi navigatori români.