Premierul Sloveniei, Robert Golob, a lăsat deschisă posibilitatea, joi, ca ţara sa să sprijine candidatura preşedintelui Klaus Iohannis la şefia NATO, deşi iniţial Ljubljana anunţase că îl susţine pe premierul olandez Mark Rutte, potrivit News.ro.

Premierul sloven Robert Golob alaturi de Olaf ScholzFoto: Florian Gaertner / AFP / Profimedia Images

Robert Golob s-a întâlnit joi cu actualul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, iar la conferinţa comună de presă un jurnalist sloven l-a întrebat pe premier dacă îl susţine pe Mark Rutte.

„Când vine vorba de noul secretar general, adevărul este că în urmă cu circa o lună de zile, ne-am exprimat sprijinul pentru Mark Rutte. Adevărul este că, la acel moment, dl Rutte era singurul candidat, aşa că, evident, nu am avut nicio reţinere să ne exprimăm sprijinul, atunci”, a arătat Robert Golob.

Între timp, însă, şi Klaus Iohannis şi-a anunţat candidatura.

„Am luat-o foarte în serios”, a mărturisit premierul Sloveniei, explicând că Ljubljana împărtăşeşte în special punctul de vedere ale preşedintelui român referitoare la „regionalitatea poziţiilor” de conducere.

„Şi continuăm să analizăm acest lucru (candidatura la şefia NATO - n.r.), ceea ce înseamnă că acum, din moment ce există doi candidaţi, îi vom lua în serios pe amândoi”, a menţionat premierul Sloveniei.

„Nu spunem că ne revizuim încă decizia, dar le analizăm pe amândouă, iar la final va trebui să fie luată o decizie în unanimitate”, a ţinut să precizeze Golob.

El a spus că Slovenia va face tot posibilul pentru a promova candidatul care va obţine cele mai multe voturi.

„În acest moment, acesta pare să fie Mark Rutte. Dar aş spune că va trebui să mai aşteptăm câteva săptămâni, pentru a fi decisivi în această privinţă”, a adăugat premierul Sloveniei, dând de înţeles că deocamdată este o cursă cu final deschis între premierul olandez şi preşedintele Klaus Iohannis şi este posibilă o răsturnare de situaţie, potrivit News.ro.

Reamintim că în 12 martie Klaus Iohannis şi-a anunţat candidatura pentru șefia NATO într-o conferinţă de presă convocată special la Bucureşti.

Asta, în contextul în care Mark Rutte era considerat favorit pentru postul de secretar general al NATO. Statele Unite, Marea Britanie și Franța anunțaseră din 22 februarie că îl susțin pe premierul olandez pentru a-i urma lui Jens Stoltenberg în funcția de secretar general al NATO, un semnal care îl plasa pe politicianul olandez într-o poziție de forță pentru a obține acest post, a scris Reuters.

Rutte, despre Iohannis: Un om minunat

Premierul Olandei, Mark Rutte, a avut joi o primă reacție de la anunțul făcut în 12 martie de către Klaus Iohannis privind candidatura sa la funcția de secretar general al NATO. Prim-ministrul olandez a spus despre contracandidatul său la șefia alianței nord-atlantice că „este un om minunat”, refuzând însă să comenteze ce șanse ar avea președintele României.

Klaus Iohannis si Mark Rutte Foto: Hollandse Hoogte / Shutterstock Editorial / Profimedia

Rutte a făcut aceste declarații joi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, la care participă și Klaus Iohannis. Premierul Olandei a fost întrebat de un jurnalist despre președintele Iohannis, care „se crede un șef NATO mai bun” decât el: „Nu știu cât de departe stați unul de celălalt la masă, dar cât de comod va fi? Ați încercat să-i faceți semne cu piciorul pe sub masă sau e prea departe?”.

Rutte, despre Iohannis: „Este un lider credibil pentru țara lui”

„Cu siguranță nu o să fac asta, pentru că este un om minunat. Este președinte al României de 10 ani și am lucrat bine aproape mereu. Este un lider credibil pentru țara lui. Cât despre NATO, așa cum știți, nu zic nimic”, a spus Mark Rutte, conform imaginilor difuzate de Digi 24.

Întrebat dacă consideră că Iohannis ar fi un lider credibil și pentru NATO, premierul Olandei a evitat din nou să răspundă, subliniind că nu va face niciun comentariu pe această temă.

Ce spune Iohannis despre Rutte

Tot joi, la Consiliul European de la Bruxelles, Klaus Iohannis a spus, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, că are „o relaţie absolut normală” cu premierul Olandei și că niciunul dintre ei „nu doreşte ca, prin această competiţie, să se strice proiecte sau relaţii care au fost construite în ani”.

„(...) cu prim-ministrul Mark Rutte ne întâlnim la fiecare Consiliu şi la fiecare summit şi discutăm. Avem o relaţie absolut normală, niciunul dintre noi doi nu doreşte ca, prin această competiţie, să se strice proiecte sau relaţii care au fost construite în ani, dimpotrivă. Deci este chiar o competiţie constructivă”, a spus Iohannis, întrebat dacă a discutat și cu Mark Rute și cum a primit acesta anunţul candidaturii sale la conducerea NATO.