Avionul bi-motor de mici dimensiuni de tipul Beechcraft care a survolat spațiul aerian din mai multe state și a fost interceptat și escortat de avioane militare, deși Bulgaria nu a mai reușit să-l intercepteze, a fost găsit abandonat pe pista închisă a aeroportului de lângă orașul bulgar Târgoviște. Aeronava, se pare, ar fi provenit din Lituania, iar în Ungaria a aterizat forțat pe pista unui club aeronautic și ar fi fost realimentat rapid, până să poată fi oprit să decoleze din nou.

Aeroportul din Targoviste din BulgariaFoto: Colaj foto

Aeronava a aterizat pe pista nefolosită a aeroportului din Buhovți, în apropiere de orașul Târgoviște din Bulgaria, potrivit Novinite.com.

Publicația bulgară spune că aeroportul în cauză este unul civil, dar este închis și nefolosit de avioane de zeci de ani, iar în timpul verii pista acestuia e deseori folosită de persoane din comunitatea romă pentru a usca florile de tei.

Parchetul raionului Târgoviște a deschis o anchetă după ce avionul a fost găsit pe pista aerodromului nefolosit, fără vreo urmă a pasagerilor și acoperit cu o prelată.

Avionul a aterizat fără permisiune în Ungaria, a realimentat în grabă și a decolat / Abia apoi ungurii l-au interceptat

Cazul devine și mai interesant, întrucât jurnaliștii din Ungaria relatează că avionul ar fi provenit din Lituania și a aterizat forțat, fără permisiune, pe un aerodrom de lângă Debrețin, scrie Dehir.hu

Mai exact, avionul a aterizat fără aprobare pe aerodromul unui club aeronautic de la Hajdúszoboszló. Pasagerii din aeronavă au coborât și ar fi realimentat avionul din canistre scoase din interior. Până când poliția maghiară ar fi putut interveni, aeronava a decolat din nou.

După ce a decolat, la câteva minute după, avionul a fost interceptat de avioane de vânătoare maghiare.

Avion „fantomă” ce a survolat mai multe țări, nu avea plan de zbor și nu a răspuns la apelurile avioanelor militare

Reamintim că miercuri seara o aeronavă bimotor de mici dimensiuni, tip Beechcraft, la bordul căreia se aflau două persoane, a survolat la joasă înălțime spațiul aerian al Ungariei, României, Serbiei și Bulgariei.

Ministerul Apărării spune că avionul a decolat din Ungaria, fără a avea un plan de zbor aprobat și fără a avea pornite mijloacele electronice de identificare de tip transponder, a fost interceptat în spațiul aerian al Ungariei de două aeronave militare ale Forțelor aeriene ungare.

În spațiul aerian românesc, aparatul a fost escortat de patru aeronave F-16, două americane și apoi două românești, dislocate de la Baza aeriană Fetești.

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat joi, la Alba Iulia, că survolarea a spaţiului aerian al Ungariei, României şi Bulgariei de către o aeronavă bimotor reprezintă un incident „mai degrabă ciudat", o „lebădă neagră", susţinând că nu este „niciun motiv de îngrijorare" şi că nu a fost ceva care să pericliteze siguranţa naţională, transmite Agerpres.

Traseul avionului care a fost interceptat și deasupra României

Potrivit MApN, din datele disponibile la acest moment, aeronava bimotor de mici dimensiuni, tip Beechcraft, la bordul căreia se aflau două persoane, a decolat din Ungaria, din zona Debrețin, în jurul orei 17.30, fără a avea un plan de zbor aprobat și fără a avea pornite mijloacele electronice de identificare de tip transponder.

Ministerul Apărării prezintă traseul avionului:

  • Aeronava a fost interceptată în spațiul aerian al Ungariei de două aeronave militare ale Forțelor Aeriene Ungare, de tip JAS 39 Gripen, la ora 17.38. Aeronava nu a răspuns interogărilor radio și nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare.
  • În jurul orei 17.49, aeronava a intrat în spațiul aerian al României, în zona Oradea, fiind însoțită de cele două aeronave militare maghiare, în baza acordului cross-border dintre România și Ungaria.
  • La ora 17.58 aeronavele maghiare s-au întors către bază, ținta fiind preluată de două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene ale SUA, dislocate pe Baza 86 Aeriană Fetești, care se aflau în misiune de patrulare în spațiul aerian al României.
  • Misiunea celor două aeronave americane a fost similară, de interogare radio, identificare vizuală și escortare a aeronavei țintă.
  • La ora 18.36, aeronavele americane au solicitat aprobarea de revenire pe Baza 86 Aeriană, misiunea de poliție aeriană fiind preluată de două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, decolate de pe aceeași bază aeriană.
  • Aeronavele militare române au interceptat aeronava-țintă la ora 18.42 și au continuat misiunea de interogare și escortare. Aeronava țintă, care a continuat să nu răspundă interogărilor radio și semnalelor vizuale, a intersectat, în jurul orei 19.00, pentru un interval de aproximativ două minute și spațiul aerian al Serbiei, într-o zonă aflată între Drobeta Turnu Severin și Korbovo.
  • În jurul orei 19.09, aeronava-țintă a traversat în spațiul aerian al Bulgariei. Cele două aeronave F-16 române au încheiat misiunea de poliție aeriană și au aterizat la Fetești în jurul orei 19.46.
  • Forțele aeriene Bulgare nu au mai reușit să-l intercepteze, dar au anunțat joi că au reușit să localizeze unde a aterizat avionul, cu ajutorul ministerului de interne.