​​Un militar a murit, vineri, după ce ar fi fost strivit de un tanc, în timpul unui exercițiu în Poligonul Smârdan. Premierul Nicolae Ciucă a transmis condoleanțe familiei.

Tancurile românești TR-85M1 Bizonul, în poligonul de la SmârdanFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Incidentul a avut loc vineri în timpul unui exercițiu tactic de nivel pluton la care participau doar militari români.

  • Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: „Sunt alături de familia militarului care și-a pierdut viața la Smârdan, pe timpul activității de instruire cu tancurile. Din păcate, o activitate de instruire de rutină s-a transformat într-o tragedie. Un om tânăr, de 36 de ani, și-a pierdut viața la datorie. Transmit condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească!”

Cum s-ar fi produs accidentul cu tancul din poligonul Smârdan

Ministerul Apărării anunță că militarul coordona manevrele în vederea începerii deplasării unui tanc, moment în care a fost prins între tancul aflat în mișcare și una dintre laturile amplasamentului în care se găsea mașina de luptă.

„Conform procedurilor, a fost apelat Serviciul Unic de Urgență 112, iar un echipaj medical al SMURD s-a deplasat la fața locului. Din păcate, leziunile militarului au fost incompatibile cu viața”, anunță MApN.

„În acest moment, Poliția Judiciară Galați efectuează cercetări la fața locului, a fost înștiințat Parchetul Militar Iași, iar la nivelul unității a fost numită o comisie condusă de șeful de stat major pentru cercetarea administrativă a împrejurărilor producerii evenimentului”, transmite MApN.

Citește și: