SUA vor trimite șase bombardiere strategice de tipul B-52 în oceanul Indian, pregătite să fie folosite în cazul unor operațiuni militare împotriva Iranului. Cu aproape 3 milioane de cadre militare, 4.800 de baze și instalații militare pe șapte continente și un buget anual de peste 700 de miliarde de dolari, armata americană e considerată a fi cea mai importantă forță la nivel mondial, scrie CNN care face un inventar al echipamentelor pe care SUA le-ar putea mobiliza în cazul unui conflict cu Iranul.

Avioane F-35B pe puntea navei amfibii de asalt USS AmericaFoto: DVIDS

Bombardiere B-52 Stratofrotress

Oficiali SUA au anunțat că șase bombardiere de tipul B-52 vor fi dislocate la baza Diego Garcia din Oceanul Indian, avioanele urmând a putea fi folosite într-o eventuală operațiune contra Iranului dacă vor primi astfel de ordine.

Boeing B-52 „Stratofortress” este un bombardier strategic cu opt motoare cu reacție, subsonic, și care are o foarte mare rază de acțiune. În total, SUA deține nu mai puțin de 75 de bombardiere B-52, active sau în rezervă. Bombardierele pot căra până la 35 de tone de armament precum bombe, mine sau rachete ghidate.

Avioanele, care au intrat în serviciu pentru prima dată în 1952, au fost îmbunătățite de-a lungul anilor și, în prezent, pot lansa până la 20 de rachete de croazieră.

Bombardierele „invizibile” B2 Spirit

SUA se mai pot baza și pe bombardierele strategice „stealth” (invizibile) de tip B-2 „Spirit”, care pot lansa atât arme convenționale, cât și arme nucleare.

Bombardier B-2 Spirit

---

Avionul a fost construit astfel încât prin forma sa (mult aplatizată, multe suprafețe ondulate, motoare mascate) și prin materialele folosite la suprafață să fie foarte greu detectabil de către radar și să poată pătrunde adânc în teritoriul inamic în caz de nevoie.

SUA operează 20 de astfel de avioane de la baza Witheman (statul Missouri), dar ele pot fi dislocate oriunde pe glob.

Bombardierele au o rază de acțiune de peste 10.000 de km, pot opera la un plafon de circa 15.000m și pot transporta până la 32 de tone de armament.

Pe lângă arme nucleare, bombardierele B-2 pot transporta și lansa două bombe GBU-57 Massive Ordnance Penetrators (13t, 9 metri lungime) - cele mai mari bombe non-nucleare pe care SUA le au în arsenal.

Bombardiere B-1 Lancer

SUA mai operează și circa 60 de bombardierele grele B-1 „Lancer” cu patru motoare, aeronave capabile să transporte și să lanseze până la 34 de tone de armament, inclusiv rachete de croazieră și mine navale, scrie CNN.

Bombardier B-1 Lancer

---

Avioane de vânătoare F-22 Raptor

SUA operează în prezent peste 180 de avioane de vânătoare „invizibile” F-22 Raptor, considerate a fi printre cele mai performante din lume. Avioanele de tip „stealth” pot fi folosite împotriva aviației inamice, dar și în atacuri surpriză împotriva unităților inamice de la sol.

Avion F-22 Raport

---

„În primele zile ale unui conflict care implică forțele americane, avioanele F-22 - cu capacitatea lor de a rămâne nedetectate de către radarul inamic - ar putea fi folosite să atace sistemele inamice de apărare antiaeriană, deschizând astfel spațiul aerian pentru atacuri ulterioare ale avioanelor mai convenționale, dar și atacurilor cu rachete de croazieră”, scrie CNN.

Submarine, distrugătoare și rachete de croazieră

Pe lângă forțele de aviație, SUA s-ar mai putea baza - ca în trecut - pe capacitățile ofensive pe care le au atât submarinele sale strategice ce pot fi dislocate în zona Oceanului Indian, cât și asupra navelor de război care pot fi trimise oriunde.

Submarinul USS Georgia

---

Similar cu atacul asupra unor instalații din Siria în aprilie 2018 (video mai jos), SUA ar putea folosi submarinele sale și navele sale de război pentru a lansa atacuri la saturație cu rachete de croazieră Tomahawk - rachete subsonice, care zboară la joasă altitudine și care pot ataca ținte la sol la distanțe de peste 1.600 de km.

„Marina SUA are zeci de submarine care pot rămâne scufundate și pot lansa sute de rachete de croazieră Tomahawk împotriva unor ținte terestre și maritime. Cele mai capabile submarine sunt cele din clasa Ohio, patru la număr, care pot lansa până la 154 de rachete Tomahawk”, scrie CNN.

Pe lângă acestea, SUA se mai bazează pe mai multe submarine din clasa Virginia și clasa Los Angeles, ambele putând lansa rachete Tomahawk, chiar dacă în număr mai mic.

Pe lângă submarine, SUA se mai pot baza și pe distrugătoarele purtătoare de rachete din clasa Arleigh Burke. Fiecare astfel de distrugător poate lansa până la 56 de rachete Tomahawk.

În plus, SUA se mai bazează și pe crucișătoarele din clasa Ticonderoga care pot lansa și ele astfel de rachete de croazieră.

Ambele tipuri de nave pot opera independent sau parte dintr-un grup-portavion și dispun de sistemul de apărare anti-racheta AEGIS.

Rachete Tomahawk lansate de pe distrugătorul USS Dewey

---

Portavioane, nave amfibii de asalt și avioanele „stealth” F-35B

SUA are în dotare 11 portavioane în prezent, 10 din clasa Nimitz și 1 din clasa Ford.

„Deși par multe la prima vedere, doar trei-patru portavioane sunt pregătire de luptă să în orice moment. Luni, Institutul Naval al SUA arăta că doar un portavion, USS Harry Truman, se afla în Orientul Mijlociu”, scrie CNN.

Portavionul USS Harry Truman

---

Portavioanele pot avea la bord circa 60 de aeronave de luptă, inclusiv avioane de vânătoare F/A-18 fighter jets, care asigură o rază de combat de circa 2.300 de km.

Pe lângă portavioane, Marina americană operează și nouă nave amfibii de asalt - un fel de mini-portavioane - de pe care pot fi lansate cele mai noi avioane de vânătoare - „invizibilele” avioane F-35B.

„La fel ca și portavioanele, mai puțin de jumătate din aceste nave sunt pregătite de luptă în orice moment. Deocamdată doar o astfel de navă, USS Bataan, este aproape de Orientul Mijlociu, arată tracker-ul flotei”, scrie CNN.

Avioane F-35B și aeronave MV-22B Osprey pe nava amfibie de asalt USS America