Senatul din Ţările de Jos a aprobat marţi achiziţionarea tabloului „Purtătorul de drapel” de Rembrandt, aflat în proprietatea unor membri ai familiei Rothschild, pentru care ţara va plăti 150 de milioane de euro, informează The Brussels Times și Agerpres.

Achizitia tabloului a fost votata de parlamentul olandezFoto: Anastasy Yarmolovich / Alamy / Profimedia Images

Întregul proces va fi finalizat în patru săptămâni, a declarat noua ministră a Culturii, Gunay Uslu, citată de agenţia de presă ANP. Cele mai multe grupuri politice au fost de acord cu guvernul că tabloul este o achiziţie valoroasă pentru colecţia publică de artă din această ţară.

Cu toate acestea, mai multe partide şi-au exprimat, de asemenea, rezervele cu privire la momentul acestei achiziţii, în condiţiile în care numeroşi actori din sectorul creativ suferă ca urmare a măsurilor sanitare impuse în contextul pandemiei de COVID-19.

Uslu a declarat că înţelege că vânzarea poate părea „incomodă” în timpul pandemiei, însă a subliniat că prezenţa unei lucrări de un asemenea calibru pe piaţă operelor de artă reprezintă o oportunitate unică, potrivit ANP.

Ministrul a evidenţiat „stilul unic” al picturii, descriind-o ca pe un „punct de cotitură” în cariera lui Rembrandt.

Parlamentul Olandei a dat undă verde achiziționării tabloului

Aprobarea din partea camerei superioare a parlamentului din Ţările de Jos era ultimul obstacol în calea achiziţiei, după ce camera inferioară şi-a dat acordul la mijlocul lunii decembrie.

Pe 8 decembrie, Ţările de Jos şi familia Rothschild au semnat o scrisoare de intenţie pentru vânzarea tabloului, un autoportret pictat în 1636 de Rembrandt la vârsta de 30 de ani.

„'Purtătorul de drapel' este una dintre capodoperele lui Rembrandt şi este indisolubil legată de istoria Ţărilor de Jos”, a declarat într-un comunicat oficial Ministerul olandez al Culturii.

Pe 7 decembrie, autorităţile de la Paris anunţaseră că tabloul, considerat „comoară naţională” în Franţa şi estimat la 165 de milioane de euro, va putea să revină pe piaţa operelor de artă, după ce statul francez a renunţat în cele din urmă la posibilitatea de a-l cumpăra.

Achiziţia va beneficia de o combinaţie de finanţări publice şi private. Asociaţia Rembrandt va plăti 15 milioane de euro, iar Fondul Rijksmuseum va achita 10 milioane de euro.

Citește și: