Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că varianta Omicron a coronavirusului ar putea copleşi sistemele de sănătate, chiar dacă studiile sugerează că declanşează o boală mai uşoară, potrivit The Guardian.

Varianta Omicron a coronavirusuluiFoto: Freepik

Franţa a raportat aproape 180.000 de cazuri în 24 de ore, un record, iar Marea Britanie 138.831 de cazuri. Și SUA au înregistrat un bilanț zilnic record de peste 512.000 de noi cazuri.

Managerul OMS Europa pentru Covid, Catherine Smallwood, a avertizat: „O creştere rapidă a Omicron... chiar dacă este combinată cu o boală uşoară, va duce în continuare la un număr mare de spitalizări, în special în rândul grupurilor nevaccinate, şi va provoca perturbări pe scară largă a sistemelor de sănătate şi a altor servicii critice”.

Totuşi, OMS a evidenţiat scăderea cu 29% a incidenţei cazurilor observate în Africa de Sud - ţara care a raportat prima variantă la OMS pe 24 noiembrie, notează sursa citată de News.ro.

Datele din Marea Britanie, Africa de Sud şi Danemarca - care în prezent are cea mai mare rată de infecţie per persoană din lume - sugerează că există un risc redus de spitalizare pentru Omicron în comparaţie cu Delta.

Au fost necesare date suplimentare pentru a înţelege severitatea Omicron în ceea ce priveşte markerii clinici, inclusiv utilizarea oxigenului, ventilaţia mecanică şi moartea.

De asemenea, mai multe date au fost necesare pentru a se stabili dacă severitatea bolii ar putea avea legătură cu infectarea anterioară cu Covid sau cu vaccinarea.