Doar puțin peste 4.000 de persoane au ales să se vaccineze cu prima doză de vaccin anti-Covid în România, în ultimele 24 de ore, în timp ce ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că foarte probabil tulpina Omicron circulă în Europa, inclusiv în România, avertizând că şi la un procent mic de cazuri complicate sistemul de sănătate din România "se poate colmata".

VACCINARE 12 DECEMBRIE 2021Foto: CNCAV

Comitetul coordonare a vaccinării a anunţat că 26.382 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 4.015 cu prima doză sau cu serul Johnson&Johnson.

Cele mai multe persoane care s-au vaccinat în ultimele 24 de ore, au fost cele care au ales să facă doza 3, respectiv 12.716 persoane.

9.651 de persoane au făcut a doua doză de vaccin

Până acum 7.644.053 de persoane au schema completă de vaccinare, iar 1.785.805 au făcut şi cea de-a treia doză de vaccin.

Asta în contextul în care majoritatea țările europene își fac griji cu privire la transmibilitatea ridicată a variantei Omicron, care se extinde din ce în ce mai mult.

Deși sunt studii care arată că are o putere de evitare a imunității naturale sau a celei oferite de vaccinarea cu schema completă, cercetătorii spun că vaccinarea cu o doză booster împotriva Covid-19 restaurează semnificativ protecția împotriva formelor ușoare de boală provocate de variante Covid, oferind o protecție de 70-75%.