Vaccinarea cu o doză booster împotriva Covid-19 restaurează semnificativ protecția împotriva formelor ușoare de boală provocate de variante Covid, oferind o protecție de 70-75%, a anunţat vineri Agenţia de securitate sanitară din Marea Britanie (UK Health Security Agency), în ziua în care această ţară a înregistrat un record al noilor cazuri de COVID-19 după luna ianuarie, relatează Reuters.

OmicronFoto: Dreamstime

În analiza efectuată pe 581 de persoane infectate cu varianta Omicron, schema iniţială de două doze de vaccin Pfizer-BioNTech sau AstraZeneca a relevat niveluri mult mai reduse ale protecţiei împotriva infecţiei simptomatice, în comparaţie cu protecţia oferită împotriva variantei Delta, scrie Agerpres citând Reuters și EFE.

Dar după administrarea dozei booster eficacitatea împotriva infecţiei simptomatice a ajuns la 70-75%, indiferent de serul folosit pentru schema iniţială de vaccinare, au remarcat experţii britanici.

Marea Britanie a înregistrat vineri 58.194 de noi cazuri de COVID-19, un record după 9 ianuarie. Numărul total al cazurilor de infectare cu varianta Omicron confirmate în această ţară a ajuns la 1.265, faţă de 817 cu o zi în urmă.

Companiile Pfizer şi BioNTech au anunţat miercuri, în urma unor studii realizate în laborator, că vaccinul lor ''este în continuare eficace împotriva COVID-19, de asemenea împotriva variantei Omicron, dacă este administrat în trei doze'', dar aceasta variantă ''probabil nu este neutralizată suficient după două doze''.

''Deşi două doze de vaccin pot oferi în continuare o protecţie împotriva formei grave a bolii cauzate de varianta Omicron, este clar, conform acestor date preliminare, că protecţia este ameliorată cu o a treia doză de vaccin'', a declarat directorul general al Pfizer, Albert Bourla. Pfizer şi BioNTech au în plan să realizeze până la sfârşitul lunii martie un vaccin adaptat acestei noi variante.