Un prim caz de Covid-19 a fost depistat sâmbătă în Insulele Cook, un arhipelag din Pacific cu 17.000 de locuitori, care până acum a fost ferit de pandemie, a anunțat premierul Mark Brown, citat de AFP.

Insulele CookFoto: Dreamstime.com

Un băiat în vârstă de 10 ani a fost testat pozitiv la noul coronavirus în timp ce se afla în carantină cu familia sa, după ce s-a întors din străinătate.

Insulele Cook au fost complet izolate de restul lumii încă din prima parte a pandemiei. Cu toate acestea, locuitorii din Insulele Cook blocați în străinătate pot fi repatriați cu câteva zboruri speciale din Noua Zeelandă, sub rezerva unei carantine de zece zile la sosire și a efectuării mai multor teste.

Arhipelagul are una dintre cele mai ridicate rate de vaccinare împotriva Covid-19 din lume: 96% din populația de peste 12 ani a primit cele două doze.

Insulele Cook intenționează să își redeschidă granițele pentru Noua Zeelandă, fără carantină, începând cu 14 ianuarie.