Bulgaria trebuie să-şi intensifice ritmul vaccinării împotriva Covid-19 pentru a limita riscurile pentru sănătate pentru populaţia sa şi pentru alte ţări, a declarat vineri comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton.

Thierry Breton, comisarul pentru piața UE, este responsabil și de industria de apărareFoto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia Images

Bulgaria este ţara cu cea mai mică rată de vaccinare din Uniunea Europeană, mai puţin de 30% din populaţia sa adultă fiind vaccinată cu cel puţin o doză împotriva noului coronavirus, iar ţara a înregistrat cea mai mare rată de deces din cauza Covid-19 din blocul comunitar, notează Reuters și Agerpres.

„Primul risc este, desigur, pentru populaţia bulgară, însă (există riscul) să se genereze o nouă variantă, care ar fi mai rezistentă decât celelalte”, a declarat Thierry Breton într-o conferinţă de presă la Sofia.

„Nu vreau să vorbim despre o posibilă variantă bulgară (de coronavirus) în iarnă. Şi, dacă nu facem nimic, s-ar putea să vedem o variantă bulgară pentru că sunt prea mulţi oameni care nu sunt vaccinaţi”, a mai spus el.

Bulgaria a raportat vineri 2.785 de noi infectări, în scădere faţă de un număr record în octombrie, şi 155 de noi decese. Pandemia de coronavirus a provocat până acum 26.985 de decese în ţara cu 7 milioane de locuitori.

Circa 22.000 de doze de vaccin anti-Covid au fost administrate în ultimele 24 ore, numărul total ajungând la peste 3,1 milioane, a anunţat Ministerul bulgar al Sănătăţii.

În octombrie, guvernul interimar a introdus obligativitatea certificatului verde în numeroase spaţii interioare în încercarea de a încuraja vaccinarea.

„Nu amestecaţi politica cu ştiinţa şi cu sănătatea oamenilor”, a spus Breton, subliniind că vaccinurile s-au dovedit a fi cel mai eficient instrument de luptă împotriva pandemiei.

CITEȘTE ȘI: