Femeia în vârstă de 47 de ani nu putea scăpa de tuse și problemele de respirație, fiind o enigmă pentru Veronique Nussenblatt, o specialistă în boli infecțioase de la Institutele Naționale de Sănătate din SUA (NIH). Pacienta acesteia fusese internată cu COVID-19 în primăvara lui 2020; însă pe măsură primăvara s-a transformat în vară, vara în toamnă și toamna în iarnă, femeia ar fi trebuit să se vindece, relatează revista Science.

Masca oxigenFoto: Jochen Tack / imageBROKER / Profimedia

Însă pacienta continua să aibe nevoie de oxigen la domiciliul ei. „Uneori se simțea mai bine, alteori mai rău”, povestește Nussenblatt.

Teste repetate pentru COVID-19 au ieșit pozitive, dar de abia. Nussenblatt și ceilalți medici au presupus că ele depistează fragmente virale neviabile, o situație depistată anterior și la alte persoane care trecuseră prin boala cauzată de coronavirus.

Însă condiția medicală a femeii, ce a durat aproape un an, s-a dovedit a fi un caz de studiu unic cu privire la durata posibilă a unei infecții active și asupra modului în care coronavirusul poate evolua în organismul unei persoane.

Pe lângă simptomele persistente prezentate, pacienta lui Nussenblatt era neobișnuită și dintr-un alt punct de vedere: ea avuse cancer - limfom - și fusese tratată cu succes cu un regim agresiv de terapie celulară CAR-T în urmă cu trei ani.

Tratamentul respectiv o lăsase pe femeie cu un număr aproape neglijabil de celule B, un tip de celule imunitare care produc anticorpi și ajută sistemul imunitar să funcționeze normal.

În luna martie, un test pentru COVID-19 a arătat că încărcătura virală a pacientei, abia depistabilă anterior, crescuse vertiginos.

Se reinfectase femeia sau nu se vindecase complet niciodată de prima infecție?

FOTO: Aleksey Nikolsk / Zuma Press / Profimedia Images

Cea mai lungă infecție cu COVID-19

Nussenblatt afirmă că nici nu s-a gândit la o formă cronică de COVID-19 deoarece pacienta, deși nu se simțea bine, nu era în stare gravă. În plus, specialista în boli infecțioase nu văzuse niciun alt caz asemănător în infecțiile cu alți patogeni.

„N-am auzit niciodată de un pacient cu un transplant să sufere de gripă timp de un an”, spune Nussenblatt, subliniind că „este o perioadă foarte lungă”.

Ea i-a cerut ajutorul lui Elodie Ghedin, o specialistă în virusologie moleculară care conduce laboratorul NIH ce studiază genomurile SARS-CoV-2 din infecții.

Ghedin și bioinformaticiana Allison Roder au secvențiat mostre prelevate de la pacientă și au confirmat că virusul a continuat să se multiplice. Apoi, cele două au comparat secvențierile respective cu cele de la pacientă pe care le-au făcut în urmă cu 10 luni.

„Era același virus”, spune Ghedin.

Pacienta fusese infectată în 2020 de către una din primele versiuni ale SARS-CoV-2 care anul acesta fusese înlocuită de alte variante mai infecțioase.

Mostre prelevate mai târziu în cursul evoluției bolii la pacientă a permis echipei de cercetători să urmărească modul în care virusul a evoluat pe măsură ce sistemul ei imunitar slăbit a încercat să îl combată.

Nussenblatt, Ghedin și colegii lor au postat luna trecută un raport privind cazul pe platforma medRxiv, acesta urmând a fi evaluat inter pares (peer reviewed) în vederea publicării.

FOTO: Profimedia Images

Pacienți imunocompromiși infectați cu coronavirusul

„Există foarte puține studii sistematice asupra pacienților imunocompromiși și a duratei în care ei continuă să emită particule virale”, afirmă Jonathan Li, un specialist în boli infecțioase de la Facultatea de Medicină a Universității Harvard.

„Trebuie să îi studiem pentru a-i putea ajuta pe acești pacienți și împiedica noi mutații ale virusului”, adaugă acesta.

Li și alți colegi ai săi au publicat la rândul lor un studiu de caz în revista The New England Journal of Medicine despre un pacient imunocompromis în vârstă de 45 de ani care fusese infectat cu coronavirusul timp de 5 luni, acesta stingându-se în cele din urmă în viață la sfârșitul verii anului trecut.

„Chiar și acum, un an mai târziu, încă găsesc moduri în care învățăm în continuare de la acest pacient ”, spune Li.

În cazul pacientului lui Li, virusul a dezvoltat mutații caracteristice variantelor Alfa, Gamma și Delta ale SARS-CoV-2 înainte ca acestea să se răspândească în rândul populației generale.

Pacienții imunocompromiși „îți oferă o fereastră asupra modului în care virusul explorează spațiul genetic”, afirmă Ghedin.

FOTO: airforcemedicine.af.mil

Mutații genetice ale SARS-CoV-2

În cazul pacientei lui Nussenblatt, secvențierea genetică a dezvăluit două deleții genetice care au atras atenția cercetătorilor.

Una a fost în ARN-ul care codifică proteina spike ce ajută coronavirusul să pătrundă în celule. Despre acest tip de mutații s-a discutat mult din cauza rolului critic al proteinei spike în modul în care SARS-CoV-2 cauzează infecția.

Dar cealaltă mutație a captivat interesul echipei de cercetători: o deleție majoră, de aproape 500 de nucleotide din cele 30.000 ale virusului, aflată în afara secvenței proteinei spike.

Unii oameni de știință sunt de părere că aceste mutații, altele decât cele suferite de proteina spike, merită mai multă atenție decât au primit până acum.

„Se vorbește de spike, spike, spike, tot timpul, dar [proteina] spike constituie doar 13% din genomul viral” al coronavirusului, spune Li.

Într-un studiu publicat în luna iunie în revista Clinical Infectious Diseases, Li și colegii săi au analizat studii de caz publicate anterior cu privire la infecții cronice și reinfectări cu COVID-19, descoperind că o deleție asemănătoare celei majore identificate de Ghedin și Nussenblatt este printre cele mai comune mutații ale coronavirusului.

Li spune că alte gene nu au același rol ca al proteinei spike în infectarea și transmiterea coronavirusului însă că „ele sunt probabil importante când virusul încearcă să lupte împotriva răspunsului nostru imunitar”.

FOTO: Freepik

Amenințarea pe care o reprezintă noile variante

Din fericire, cazurile cronice de COVID-19 par să fie relativ rare însă medicii spun că studierea acestora este importantă.

„Noile variante încă sunt o amenințare”, afirmă Ravindra Gupta, un specialist în boli infecțioase de la Universitatea Cambridge, acesta adăugând că infecțiile cronice alimentează apariția cel puțin a unora dintre ele.

Cercetări efectuate de Gupta sugerează că este posibil ca varianta Alfa, care s-a răspândit în Marea Britanie în decembrie 2020 înainte să devină dominantă în Europa, SUA și alte părți ale lumii, să fi apărut la o persoană imunocompromisă.

Mai mult, Gupta și echipa sa cred că evoluția virală a coronavirusului ar fi fost accelerată de plasma convalescentă, bogată în anticorpi, primită de pacient.

Pacienta lui Nussenblatt a primit la rândul ei plasmă convalescentă, atât când s-a îmbolnăvit pentru prima dată, cât și în această primăvară când simptomele sale s-au agravat din nou.

FOTO: Medlife

Terapiile cu anticorpi monoclonali

Gupta afirmă că o întrebare importantă care necesită răspuns este dacă terapiile cu anticorpi monoclonali, care sunt recomandate acum pentru tratarea pacienților cu COVID-19 aflați în categoriile de risc, pot de asemenea accelera evoluția virusului în rândul persoanelor imunocompromise.

„Este foarte important să limităm potențialul ca acești pacienți imunocompromiși să fie infectați”, atât pentru a-i proteja de riscul unor forme grave ale bolii, cât și pentru a reduce probabilitatea apariției unor noi variante ale SARS-CoV-2, spune cercetătorul.

În ceea ce o privește pe pacienta lui Nussenblatt, povestea ei are un final fericit.

După o a doua spitalizare și un nou regim de tratament, starea plămânilor ei s-a îmbunătățit și markerii de inflamație prezenți în sânge au scăzut. Începând cu luna aprilie ea a făcut mai multe teste pentru COVID-19 care au ieșit negative.

Acestea, împreună cu ameliorarea simptomelor, au convins-o pe Nussenblatt că „infecția a dispărut” în cazul pacientei sale. Cercetătoarea a avut chiar un apel video cu femeia la începutul verii.

„Se plimba pe plajă fără niciun tub de oxigen în preajmă”, relatează specialista în boli infecțioase.

Citește și: