Oficialii americani responsabili de sănătatea publică încearcă să combată agresiv afirmațiile făcute de unele persoane din mass-media conservatoare care promovează ivermectina, un medicament antiparazitar pentru animale, drept tratament pentru COVID-19, relatează CNN.

Tucker Carlson, unul dintre cei mai populari prezentatori ai Fox NewsFoto: Fox News / Zuma Press / Profimedia Images

„Nu ești un cal. Nu ești o vacă”, a notat pe Twitter sâmbătă Administrația pentru Medicamente și Alimente (FDA) din Statele Unite, adăugând că „Pe bune. Opriți-vă”.

Mai multe persoane din mass-media conservatoare - printre care prezentatorii Fox News Tucker Carlson, Sean Hannity și Laura Ingraham - au menționat medicamentul antiparazitar drept posibil tratament pentru COVID-19.

Ivermectina a revenit în discuția publică din SUA ca parte a ultimei campanii de atacare a unor oficiali responsabili de sănătatea publică pentru că promovează vaccinurile anti-Covid drept cea mai bună metodă de a trece peste pandemie, în detrimentul „tratamentelor alternative”.

De-a lungul pandemiei atât Fox News cât și alte televiziuni, podcasturi, emisiuni radio și site-uri web conservatoare au promovat tratamente a căror eficacitate împotriva COVID-19 nu a fost dovedită, în același timp punând sub semnul întrebării eficacitatea măștilor de protecție și a vaccinurilor.

De exemplu, mai mulți prezentatori ai Fox News au promovat anul trecut timp de luni de zile hidroxiclorochina, un medicament antimalaric, drept posibil medicament pentru COVID-19, în pofida faptului că studiile au arătat că aceasta nu este eficace împotriva bolii și că luarea sa fără recomandarea medicului ar putea avea efecte secundare negative.

FDA a avertizat de luni de zile și că ivermectina poate prezenta pericole pentru sănătate și a notat că a primit „numeroase rapoarte privind pacienți care au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost spitalizați ca urmare a faptului că au luat pe cont propriu ivermectina destinată cailor”.

Deși există utilizări ale acestui medicament și pentru oameni, FDA nu a aprobat folosirea sa pentru tratarea sau prevenirea COVID-19 la oameni.

„Luarea unui medicament pentru uz neaprobat poate fi foarte periculoasă. Acest lucru este valabil și în cazul ivermectinei”, notează site-ul FDA.

„Circulă multe dezinformări, s-ar putea să fi auzit că este ok să iei doze mari de ivermectină. Nu este adevărat”, mai subliniază FDA.

Citește și: