Oraşul chinez Wuhan, în care a fost depistat pentru prima dată coronavirusul la sfârşitul lui 2019, este afectat de un nou val limitat de infecții, la peste un an după ce autoritățile au anunțat eradicarea SARS-CoV-2, şi urmează să-şi testeze toţi cei 11 milioane de locuitori, relatează AFP și BBC, potrivit News.ro.

Testare Covid in ChinaFoto: STR / AFP / Profimedia

Trei noi cazuri de covid-19 au fost confirmate luni în această metropolă, cuprinsă de un val al epidemiei cu varianta indiană (delta) a SARS-CoV-2. Ultimele cazuri de Covid-19 au fost înregistrate la Wuhan în mai 2020.

Această recrudescență a virusului reprezintă o lovitură pentru oraş, primul din lume care a fost plasat în carantină încă de la 23 ianuarie 2020, timp de 76 de zile.

După ce viaţa a revenit puţin câte puţin la normal, locuitorii urbei se lăudau că trăiesc în „cel mai sigur oraş din lume”, în comparaţie cu efectele pandemiei, care a ucis peste patru milioane de oameni la nivel mondial.

Oraşul situat pe malul fluviului Yangtze „este pe cale să lanseze rapid o testare PCR generalizată a tuturor locuitorilor”, a anunţat într-o conferinţă de presă un oficial al primăriei, Li Tao.

În total, şapte muncitori - originari din alte provincii - au fost testaţi pozitiv, au anunţat luni autorităţile. Patru dintre ei nu prezintă, însă, simptome ale bolii.

Autoritățile scot de la naftalină arsenalul de măsuri anti-Covid

China, care care a anunțat că a eradicat pandemia pe teritoriul său în primăvara lui 2020, se confruntă de câteva săptămâni cu cea mai extinsă reapariţie a virusului de anul trecut.

Această reintensificare a infecțiilor - 400 de infectări noi de la jumătatea lui iulie - rămâne însă foarte limitată faţă de cea din alte părţi. Dar noul focar este important ca întindere geografică - peste 12 provincii sunt afectate deja, inclusiv Beijingul, care şi-a îndemnat duminică locuitorii să nu plece din capitală decât cu un motiv urgent.

În faţa riscului unei reapariţii a epidemiei, regimul comunist a scos din nou un adevărat arsenal de măsuri, similare celor de la începutul lui 2020 - carantină, limitarea deplasărilor, testare generalizată.

China a anunţat marți 61 de cazuri noi de origine locală în contextul în care varianta indiană se răspândeşte după ce a contaminat angajaţi însărcinaţi cu curăţarea avioanelor pe aeroportul din Nankin.

Populaţia acestui oraş din estul țării cu o populație de peste nouă milioane de locuitori a fost deja testată în două rânduri iar o treia campanie de testare este în curs de desfășurare.

Oraşul Yangzhou, situat nu departe de această fostă capitală chineză, le-a ordonat locuitorilor săi să rămână acasă după ce s-au înregistrat 40 de cazuri noi doar luni.

Numai un singur membru al unei gospodării este autorizat să iasă o dată pe zi pentru a cumpăra produse de strictă necesitate.

China a administrat peste 1,65 de miliarde de doze de vaccin de anul trecut. Multe din noile infecții au fost înregistrate în rândul persoanelor deja imunizate anti-Covid, un lucru care alimentează temerile cu privire la eficienţa vaccinurilor chinezeşti - singurele disponibile în ţară.

Pe același subiect: