Israelul va începe să ofere a treia doză de vaccin anti-Covid Pfizer persoanelor peste 60 de ani, au anunțat joi radioul public Kan și Channel 13 TV, relatează Reuters.

Vaccinare cu Pfizer in IsraelFoto: Ahmad Gharabli / AFP / Profimedia Images

Cei eligibili vor putea să facă a treia doză la o distanță de peste 5 luni după a doua.

Campania, o încercare de a se feri de varianta Delta a coronavirusului, va transforma propriu-zis Israelul într-un teren de testare a celei de-a treia doze înainte ca ea să fie aprobată de agenția americană de reglementare a medicamentelor (FDA).

Pfizer consideră că oamenii au nevoie de o a treia doză pentru a menține ridicată protecția împotriva coronavirusului. Compania a spus că ar putea aplica pentru autorizarea de urgență a celei de-a treia doze în SUA cel mai devreme în august.

Kan și Channel 13 au spus că directorul general al Ministerului israelian al Sănătății i-a informat pe șefii organizațiilor sanitare care au administrat ambele doze de vaccin Pfizer că pot administra și doza a treia persoanelor de peste 60 de ani începând de duminică.

Ministerul a spus anterior că va face un anunț oficial cu privire la campania de vaccinare cu a treia doză mai târziu în zi.

De când varianta Delta a început să se răspândească în Israel, în luna iunie, Ministerul Sănătății a raportat de două ori scăderea eficienței vaccinului împotriva infectărilor și o ușoară scădere în protecția împotriva bolilor severe.

Cu cât crește a treia doză de vaccin nivelul de anticorpi împotriva variantei Delta

Compania farmaceutică americană Pfizer a anunţat miercuri că o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 poate ''impulsiona puternic'' protecţia împotriva variantei Delta a coronavirusului SARS-CoV-2, comparativ cu schema de vaccinare cu două doze, potrivit datelor preliminare ale unui studiu, consemnează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Aceste date arată că o a treia doză de vaccin produce de 5 ori mai mulţi anticorpi împotriva variantei Delta la persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani şi de peste 11 ori mai mulţi anticorpi la persoanele din grupa de vârstă 65-85 de ani, comparativ cu nivelul anticorpilor creaţi după a doua doză.

Pfizer estimează că această a treia doză de consolidare ar putea multiplica cu 100 neutralizarea variantei Delta, faţă de schema alcătuită din două doze.

Citește și: