Ţările ar trebui să evite de asemenea administrarea vaccinului anti-COVID-19 de la AstraZeneca la persoanele de peste 60 de ani, a declarat duminică Marco Cavaleri, coordonatorul strategiei pentru vaccinuri din cadrul Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), pe fondul temerilor legate de apariţia unor cazuri rare de tromboze şi în condiţiile în care tot mai multe vaccinuri devin disponibile în lupta împotriva noului coronavirus, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Vaccin AstraZenecaFoto: Igor Petyx-IPA / PA Images / Profimedia

Agenţia Europeană pentru Medicamente consideră serul de la AstraZeneca sigur pentru toate grupele de vârstă. Cu toate acestea, mai multe state membre ale Uniunii Europene au stopat administrarea vaccinului pentru persoanele sub o anumită vârstă, de obicei cuprinsă între 50 şi 65 de ani, limitând utilizarea sa la populaţia mai în vârstă, din cauza apariţiei unor cazuri rare, însă grave, de cheaguri de sânge, în special la populaţia mai tânără.

"În contextul unei pandemii, poziţia noastră a fost şi este că raportul risc-beneficiu rămâne favorabil pentru toate grupele de vârstă", a declarat Marco Cavaleri pentru ziarul italian La Stampa.

Cu toate acestea, pe măsură ce numărul de cazuri de COVID-19 scade şi, ţinând cont că populaţia mai tânără este mai puţin expusă la riscurile legate de COVID-19, Cavaleri a spus că ar fi mai indicată utilizarea la această grupă de vârstă a vaccinurilor pe bază de ARN messenger, precum Moderna şi Pfizer/BioNTech.

Întrebat dacă autorităţile sanitare ar trebui să evite administrarea vaccinului AstraZeneca la persoanele cu vârsta peste 60 de ani, Cavaleri a răspuns: "Da, multe ţări, precum Franţa şi Germania, se gândesc la asta în condiţiile unei mai mari disponibilităţi a vaccinurilor pe bază de tehnologie ARN messenger".

Guvernul italian a anunţat vineri că va limita utilizarea vaccinului AstraZeneca la persoanele cu vârsta peste 60 de ani, după ce un adolescent care a fost vaccinat cu acest ser a murit după ce a dezvoltat de o formă rară de cheaguri de sânge.

La fel ca multe alte ţări europene, Italia a stopat temporar în martie inoculările cu AstraZeneca din cauza îngrijorărilor legate de apariţia unor cazuri rare de tromboze.