Slovacia a deschis marți în mod oficial înregistrările pentru inocularea cu vaccinul anti-Covid rusesc Sputnik V, site-ul campaniei de vaccinare permițându-le doritorilor să bifeze o căsuță prin care își exprimă interesul față de primirea acestui vaccin, relatează Euractiv.

Vaccinul Sputnik VFoto: Patricio Murphy/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Site-ul slovac menționează clar că vaccinul nu a fost încă autorizat de Agenția Europeană pentru Medicamente iar cei care doresc să se vaccineze pot alege între vaccinurile aprobate de EMA, Sputnik V sau să își exprime interesul față de ambele variante.

Vaccinul Sputnik V va fi administrat doar persoanelor cu vârsta între 18 și 60 de ani, primele doze urmând să fie administrate începând de lunea viitoare.

Vladimír Lengvarský, ministrul slovac al Sănătății, a declarat că se așteaptă la aproximativ 80.000 de doritori pentru vaccinul rusesc însă a avertizat că aceștia ar putea avea probleme cu călătoritul dacă Sputnik V nu va fi recunoscut de certificatul verde european.

Fostul premier Igor Matovič care a demisionat în urma unei crize guvernamentale declanșate de faptul că a decis unilateral să comande două milioane de doze ale vaccinului rusesc, a recunoscut că nu se va vaccina cu Sputnik V, citând de asemenea îngrijorări legate de călătorit.

Decizia autorităților slovace de a continua cu planul de administrare a vaccinului rusesc a venit în pofida faptului că autoritatea de autorizare a medicamentelor de la Bratislava a anunțat la începutul lui aprilie că loturile de Sputnik V primite de Slovacia sunt diferite de cele trimise de Rusia pentru evaluare EMA și revistei medicale The Lancet.

REFERINȚĂ: