Parlamentul german a aprobat miercuri după-amiază noile restricţii antiepidemice, opoziţia anunțând că intenţionează să sesizeze Curtea Constituţională privind legea care acordă guvernului federal puteri sporite de combatere a pandemiei, anunță Deutsche Welle.

Bundestag-ul germanFoto: bundestag.de

Controversatul proiect de lege privind uniformizarea restricţiilor antiepidemice şi înăsprirea acestora a fost aprobat în Bundestag cu 342 de voturi pentru, 250 împotrivă şi 64 de abţineri. Proiectul va ajunge joi în Bundesrat, organul constituțional legislativ care reprezintă landurile, informează publicaţia Bild.

Partidul Liber-Democrat (FDP, liberal), aflat în opoziţie, a anunţat că va contesta noile măsuri la Curtea Constituţională.

În centrul Berlinului au avut loc confruntări între forţele de ordine şi demonstranţi în cursul unui protest faţă de restricţiile antiepidemice.

Manifestanţii au scandat „Pace, libertate, fără dictatură!” şi „Merkel trebuie să plece!”, poliţia din Berlin anunțând că protestul este ilegal.

Forţele de ordine au utilizat gaze lacrimogene şi au intervenit pentru dispersarea manifestanţilor. Au avut loc confruntări între protestatari şi forţele de ordine. Cel puţin 40 de manifestanţi au fost reţinuţi.

Guvernul Germaniei a aprobat pe 13 aprilie un proiect care prevede intensificarea şi uniformizarea restricţiilor antiepidemice, cancelarul Angela Merkel argumentând că „situaţia este gravă” şi trebuie evitată ocuparea locurilor în secţiile de terapie intensivă.

Pentru a intra în vigoare, proiectul are nevoie de aprobarea Parlamentului.

Guverul de la Berlin a dispus modificarea Legii privind protecţia faţă de infecţii. Noile reglementări vor permite aplicarea în mod uniform a restricţiilor în zonele cu o rată de contagiere ridicată.

Noile norme prevăd interdicţii de circulaţie între orele 21.00 şi 5.00 în zonele în care rata de infectare este ridicată, reducerea numărului de persoane care se pot întâlni în privat, închiderea şcolilor şi a restaurantelor.

De asemenea, sunt prevăzute norme privind accesul în magazine, în anumite situaţii fiind necesare rezultate negative la teste anticoronavirus.