​Guvernul federal german condus de cancelarul Angela Merkel a aprobat marți o înăsprire a legii sale de protecție împotriva infecțiilor, acordându-și dreptul să impună restricții uniforme la nivel național pentru a combate mai bine pandemia de Covid-19, anunță AFP.

Angela MerkelFoto: John MacDougall / AFP / Profimedia Images

Noile amendamente aduse legii conferă guvernului central puteri sporite asupra landurilor federale cu care în ultima vreme au crescut tensiunile din cauza neînțelegrilor privind măsurile de luat pentru ținerea sub control al celui de-al treilea val al pandemiei din această țară.

Până în prezent, măsurile de combatere a răspândirii coronavirusului erau hotărâte în urma negocierilor dintre guvern și liderii landurilor, aceștia fiind responsabili de problemele legate de sănătatea publică în cadrul sistemului federal german.

Proiectul adoptat de guvernul lui Merkel prevede că, dacă incidența infecțiilor - care în Germania este măsurată la suta de mii de locuitori pe parcursul unei săptămâni - este mai mare de 100 timp de trei zile, statul federal va putea impune carantina pe timp de noapte, reduce contactele între persoane private sau închiderea a magazinelor considerate neesențiale.

De asemenea, la o incidență de peste 100, școlile vor accepta doar elevi testați de două ori pe săptămână. Școlile vor fi obligate să se închidă atunci când rata de incidență depășește 200.

Este de asemenea pentru prima dată când în Germania se va putea impune în mod automat carantina pe timp de noapte la nivel național în încercarea de a opri răspândirea coronavirusului.

Celelalte măsuri adoptate confirmă restricțiile deja în vigoare de la sfârșitul lui 2020.

Această lege este o victorie pentru Angela Merkel, susținătoare a unei abordări stricte de combatere a pandemiei. Până acum ea a avut adesea dificultăți majore să ajungă la un acord cu anumiți lideri regionali care au aplicat cu mai mult sau mai puțin zel măsurile antiepidemice.

Legea urmează să fie ratificată de Bundestag, parlamentul federal unicameral al Germaniei.

Deși Germania a reușit să gestioneze destul de bine primul val al pandemiei în primăvara trecută, autoritățile din această țară au avut probleme în a opri al doilea val din toamnă trecută și acum al treilea, marcat de răspândirea variantelor mai infecțioase.

Institutul Robert Koch a raportat marți 10.810 de noi infecții cu coronavirusul depistate în ultimele 24 de ore și 294 de decese cauzate de COVID-19.

La începutul săptămânii Germania a depășit pragul simbolic de 3 milioane de infecții cu Covid-19 de la izbucnirea pandemiei.

Citește și: