Cel puţin un poliţist a fost rănit şi câţiva manifestanţi au fost arestaţi în urma ciocnirilor care au avut loc marţi la protestele contra restricţiilor antiepidemice în apropierea clădirii parlamentului din capitala Italiei, Roma, transmit Associated Press și presa italiană, citate de Agerpres.

Proteste anti-restrictii in ItaliaFoto: Francesco Fotia-AGF / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Conform cotidianului La Repubblica, demonstranţii au relatat că în rândurile lor s-au înregistrat răniţi.

Demonstranţii, printre care s-au aflat proprietari şi angajaţi ai unor restaurante, magazine şi săli de sport, protestau faţă de restricţiile impuse activităţilor lor din cauza epidemiei.

Câteva zeci de persoane au încercat să spargă barajele în piaţa din faţa sediului Camerei Deputaţilor, aruncând petarde.

Unii demonstranţi - în majoritate bărbaţi, dar şi femei - nu aveau măşti de protecţie.Un bărbat purta o căciulă de blană cu coarne, amintind de unul dintre atacatorii care au luat cu asalt clădirea Capitoliului de la Washington în ianuarie.

FOTO: Francesco Fotia-AGF / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Conform ANSA, asociaţii din câteva oraşe italiene au organizat proteste împotriva închiderii de activităţi din cauza epidemiei.

Guvernul a declarat pe perioada Paştelui întreaga ţară 'zonă roşie', măsură care a expirat luni.

Cu toate acestea, multe interdicţii rămân în vigoare până la sfârşitul lunii aprilie. Spre exemplu, restaurantele nu sunt autorizate să funcţioneze la interior, iar sălile de fitness sunt în continuare închise.