Olanda a suspendat duminică utilizarea vaccinului AstraZeneca împotriva coronavirusului ca măsură de precauţie, până la 28 martie inclusiv, după ce s-au raportat "posibile efecte secundare" în Danemarca şi Norvegia, fără o legătură dovedită în acest stadiu, notează AFP, potrivit Agerpres.

Vaccinul AstraZenecaFoto: Press Eye Ltd / Shutterstock Editorial / Profimedia

"Pe baza noilor informaţii, Autoritatea olandeză pentru medicamente a recomandat, ca măsură de precauţie şi în aşteptarea unei anchete mai aprofundate, să suspende administrarea vaccinului AstraZeneca" împotriva COVID-19, a informat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.

Mai multe ţări europene au suspendat administrarea vaccinului AstraZeneca, sau numai a unor loturi cu acest vaccin, în urma semnalării mai multor cazuri de tromboze care au survenit în zilele următoare inoculării.

Compania farmaceutică AstraZeneca a anunţat că a încheiat duminică o analiză a procesului de vaccinare cu serul anti-COVID-19 pe care l-a produs şi nu a descoperit vreo dovadă a unui risc crescut de formare de cheaguri sanguine la persoanele inoculate cu acest vaccin.