Compania farmaceutică americană Eli Lilly and Company a anunţat miercuri că o terapie combinată cu anticorpi pe care a dezvoltat-o contra Covid-19 a redus riscul de spitalizare şi de deces cu 87% într-un studiu desfăşurat pe un număr de peste 750 de pacienţi cu Covid-19 cu risc crescut, informează Reuters și Agerpres.

Cercetare anticorpiFoto: Ole Spata / AFP / Profimedia

Este cel de-al doilea studiu de amploare în stadiu avansat, care demonstrează că terapia bazată pe combinaţia a doi anticorpi, bamlanivimab şi etesevimab, este eficientă în tratarea cazurilor uşoare până la moderate de Covid-19.

Studiul anterior, ale cărui constatări au fost publicate în ianuarie, a utilizat o doză mai mare de medicamente, iar riscul de spitalizare a fost redus cu până la 70%.

„Mă aştept ca aceste date să determine o mai mare utilizare a anticorpilor”, a declarat Daniel Skovronsky, director ştiinţific la Eli Lilly.

„Există puţine alte boli pentru care beneficiem de medicamente ce pot oferi un beneficiu de această magnitudine”, a adăugat Skovronsky.

Autorităţile de reglementare americane au autorizat în luna februarie terapia combinată pentru utilizare la pacienţii cu Covid-19 de 12 ani şi peste această vârstă cu risc de a dezvolta complicaţii grave. Autorităţile de reglementare europene au dat undă verde utilizării în luna martie, notează Reuters.

Statele Unite au convenit în februarie să achiziţioneze o cantitate minimă de 100.000 de doze din tratamentul combinat.

Autorităţile de reglementare au autorizat doar bamlanivimab pentru utilizare împotriva Covid-19 anul trecut, iar guvernul SUA a convenit să achiziţioneze aproape 1,5 milioane de doze.

Skovronsky a declarat că terapia combinată are avantajul de a oferi o protecţie sporită împotriva noilor variante de coronavirus.

O variantă de coronavirus descoperită iniţial în Marea Britanie a infectat pacienţi din majoritatea statelor americane şi se preconizează că va deveni tulpina dominantă în această ţară.

„Suntem destul de încrezători că această combinaţie acoperă toate variantele din SUA”, a spus Skovronsky, adăugând că Eli Lilly are în studiu un alt tratament pentru noi variante de coronavirus, identificate iniţial în Africa de Sud şi Brazilia, care nu s-au răspândit în SUA.

Skovronsky a precizat că Eli Lilly este pregătită să fabrice un milion de doze din terapia combinată în următoarele luni şi se află în discuţii pentru a furniza tratamentul guvernelor din alte ţări.