Franţa va furniza Cehiei 100.000 de doze de vaccin anti-Covid Pfizer /BioNTech până la jumătatea lunii martie, a anunţat joi premierul ceh Andrej Babis.

​Coronavirus CehiaFoto: Tomas Tkacik / Zuma Press / Profimedia

„Încercăm de ceva timp să recuperăm doze suplimentare de vaccin. Am primit o donaţie din partea Israelului şi Franţa ne-a promis acum 100.000 de doze până la 15 martie”, a declarat premierul ceh pentru agenţia de presă CTK, citează Agerpres.

Cehia se află în fruntea statisticilor mondiale în ceea ce priveşte noile cazuri de infecţii la 100.000 de locuitori pe parcursul a 14 zile şi se situează pe locul al doilea, după Slovacia, în ceea ce priveşte rata mortalităţii, potrivit unui bilanţ AFP.

Ritmul vaccinărilor în această ţară cu 10,7 milioane de locuitori este, de asemenea, mai lent decât se aştepta, cu doar 600.000 de injecţii efectuate până joi.

Babis a indicat de asemenea că a solicitat ajutorul altor ţări ale Uniunii Europene, fără a preciza care dintre acestea.

Marţi, serviciile premierului au indicat că Praga a primit 5.000 de doze de vaccin Moderna donate de Israel.

Praga a salutat decizia Franţei ca fiind „un gest de solidaritate”, care este de asemenea considerat un împrumut ce va trebui rambursat din cota de vaccinuri a Cehiei la o dată ulterioră.

Babis a atenţionat în legătură cu „dezastrul total” din spitalele cehe. Lockdown-ul în prezent în vigoare în Cehia este de aşteptat să fie înăsprit.

Ministerul Sănătăţii ceh a raportat joi 13.657 de noi contaminări în ultimele 24 de ore. De la începutul pandemiei de coronavirus, această ţară cu circa 10 milioane de locuitori a înregistrat aproape 1,2 milioane de contaminări, dintre care aproape 20.000 s-au soldat cu decese.