Bill Gates afirmă că șase vaccinuri anti-Covid-19 ar putea fi disponibile până în primăvară
„Mă aștept că vom avea în jur de șase vaccinuri aprobate până în primul trimestru”, a declarat marți Gates în cadrul festivalului virtual FinTech din Singapore.
Pe lângă vaccinul PfizerBioNTech, aprobat deja selectiv, filantropul a afirmat că vaccinurile dezvoltate de Moderna, AstraZeneca, Johnson & Johnson și Novavax ar putea fi de asemenea aprobate în următoarele luni.
Acesta nu a precizat însă o sursă pentru al șaselea vaccin.
Marea Britanie a devenit săptămâna trecută prima țară care a aprobat pentru folosire de urgență vaccinul Pfizer-BionTech, campania de vaccinare începând de marțea aceasta.
Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite urmează să voteze asupra aprobării vaccinului joi.
Gates, care promovează de mulți ani progresele medicale la nivel mondial prin intermediul fundației sale non-profit - Fundația Bill și Melinda Gates, a felicitat autoritățile de reglementare din țările dezvoltate pentru progresele rapide înregistrate de acestea.
„Autoritățile de reglementare din Vest fac o treabă extraordinară”, a afirmat acesta, adăugând că „au desfășurat aceste studii din stadiul trei într-un mod incredibil de profesional, uitându-se la efectele secundare, uitându-se la eficacitate”.
Însă miliardarul american a notat că încă rămân multe lucruri de făcut, inclusiv de organizații precum cea a sa, pentru a asigura distribuirea echitabilă a vaccinurilor către toate țările, în special în cele mai puțin dezvoltate.
„Trebuie să ne asigurăm că (distribuim) într-un mod oarecum echitabil, pentru ca accesul la vaccinuri să nu fie determinat de cât de bogat ești”, a afirmat Gates.
Fundația Bill și Melinda Gates lucrează deja cu Institutul Serum din India, cel mai mare producător de vaccinuri din lume din punct de vedere al volumului, pentru a începe producția și distribuirea în această țară a candidatului de vaccin anti-Covid dezvoltat de AstraZeneca.
O înțelegere similară urmează să fie încheiată cu Institutul Serum pentru vaccinul Novavax, a afirmat Gates, adăugând că un producător diferit va fi găsit pentru vaccinul Johnson & Johnson, odată ce acestea vor fi aprobate.
Toate cele trei vaccinuri se bazează pe tehnologie tradițională, însemnând că pot fi produse și stocate la costuri relativ scăzute și cu mai puține dificultăți decât cele dezvoltate de Pfizer și Moderna, ceea ce le face mai potrivit pentru țările mai puțin bogate.
„Obiectivul este să ieșim cu aceste lucruri (vaccinuri) cât mai mult este posibil în 2021 pentru ca pandemia să se încheie cândva în 2022 până și în țările în curs de dezvoltare”, a declarat Bill Gates.
Citește și:

Sondaj printre români despre vaccinul antiCOVID: 30% din respondenți spun că nu se vaccinează și 40% nu cred în eficacitatea vaccinurilor / 77% vor redeschiderea școlilor pe 8 februarie
O treime dintre pacienții cu Covid-19 se întorc în spital în următoarele 5 luni cu boli de inimă, de ficat sau cu diabet, iar unul din opt moare - amplu studiu britanic
Axionul ar putea să existe - Apar noi dovezi despre o particulă misterioasă a cărei poveste a început acum peste 40 de ani
Tiger, HBO Go: Un documentar despre mărirea și decăderea celui mai bun jucător de golf din toate timpurile. Dar nu numai
Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa
Varianta Home nu fura decat CNP-ul. Daca vreti ca Gates sa aiba acces si la barfele ascunse in cap sau cati bani aveti in saltea va trebuie vaccin cu chip Ultimate.
E in OMS? L-a pus cineva sa se ocupe de "salvarea" lumii?! Nu e de ajuns ca dam din buzunar zilnic pentru sw lui?! Marirea e foarte periculoasa.... Ajungi s ate crezi Dumnezeu pe pamnat cand ceva cu numele tau e pe calculatorul majoritatii muritorilor....
Parca Steve Jobs era cu mai multe tigle pe casa....