Vorbind la o conferinţă de presă comună după o întrevedere avută la Budapesta cu ministrul rus al sănătăţii Mihail Muraşko, Szijjarto a mai spus că o primă astfel de vizită a experţilor ungari ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare, iar această colaborare ar putea accelera procesul prin care autorităţile sanitare ungare vor lua o decizie privind o posibilă folosire a acestui vaccin rusesc în Ungaria.
La rândul său, ministrul Muraşko a declarat că Rusia va expedia doze suplimentare din acest vaccin în Ungaria, adăugând că experţii ungari sunt bineveniţi să studieze procesul de producţie al vaccinului şi protocoalele de asigurare a calităţii în unitatea producătoare din Rusia.
Premierul Viktor Orban a declarat că Ungaria va achiziţiona vaccinuri împotriva noului coronavirus din ţări neoccidentale, precum Rusia sau China, dacă sunt disponibile înainte în cantitate mare. El a mai spus că acesta „nu este o chestiune politică, ci sanitară”, adăugând că „laboratoarele ungare, care vor analiza vaccinurile, şi ungurii înşişi” vor decide şi vor alege între diferitele alternative, după ce Comisia Europeană a avertizat că numai produsele autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) pot fi folosite în statele membre ale UE.
- Citește și: Ungaria doreşte să testeze un vaccin chinezesc