Noua tulpină a coronavirusului care a apărut în Danemarca la fermele de nurci americane (vizoni) „cel mai probabil” a dispărut, a anunțat joi ministerul sănătății din această țară, pe fondul temerilor că noua mutație ar putea compromite vaccinurile anti-Covid-19 în curs de dezvoltare, transmite Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Niciun alt caz nu a mai fost depistat din 15 septembrie, motiv pentru care Institutul de Serum al statului evaluează că această variație cel mai probabil a dispărut”, afirmă ministerul sănătății danez într-un comunicat.

Danemarca a ordonat în urmă cu două săptămâni sacrificarea tuturor nurcilor americane din țară pe fondul extinderii rapide a focarelor de infecție din ferme, situația agravată de descoperirea unei mutații SARS-CoV-2 despre care autoritățile au afirmat că prezintă o sensibilitate scăzută la anticorpi.

Ministrul danez al agriculturii și-a dat demisia miercuri după ce s-a descoperit că guvernul nu a avut baza legislativă necesară pentru ordinul de sacrificare, existând temeri că acesta ar putea fi neconstituțional.

Partidele de opoziția au cerut demisia premierului Mette Frederiksen, afirmând că ea este responsabilă pentru situația creată. Aceasta și-a prezentat scuze în public dar susține că decizia de a sacrifica nurcile a fost rezonabilă și bazată pe evaluările autorităților de sănătate.

Ministerul sănătății danez a anunțat de asemenea joi că va relaxa restricțiile impuse în urmă cu două săptămâni în nordul țării, unde se află majoritatea fermelor de nurci, după ce numărul de noi infecții a început să scadă.

Nurcile au arătat o susceptibilitate ridicată de a contracta coronavirusul, o problemă exacerbată de faptul că sunt crescute în numere mari și ținute în condiții care facilitează transmiterea virusului.

REFERINȚĂ: