Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a avertizat miercuri că, chiar și cu un vaccin împotriva Covid-19, redresarea economică din zona euro riscă să fie „instabilă”, în funcție de ritmul de introducere a tratamentelor, relatează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Deși ultimele știri despre vaccin sunt încurajatoare, redresarea ar putea să nu fie liniară, ci mai degrabă instabilă, într-un mod on-off", a declarat Lagarde la Frankfurt, la deschiderea unui forum anual al băncii centrale.

Planeta se agață începând de luni de anunțul făcut de laboratoarele Pfizer și BioNTech privind testele promițătoare ale unui vaccin „eficient la 90%” împotriva Covid-19.

Primele vaccinări în Uniunea Europeană ar putea avea loc „în primul trimestru al anului 2021”, într-un scenariu „optimist”, a declarat miercuri pentru AFP directorul agenției europene responsabilă de epidemii.

Cu toate acestea, "am putea încă să ne confruntăm cu cicluri recurente de accelerare a răspândirii virale și de întărire a restricțiilor până la atingerea imunității la scară largă", a spus Lagarde.

Acesta este motivul pentru care principala provocare pentru factorii de decizie politică „va fi să umple golul până când procesul de vaccinare avansează și redresarea își poate crea propria dinamică”, dincolo de revenirea observată în al treilea trimestru, a insistat ea.

Lagarde a reiterat că un răspuns „continuu, puternic și direcționat” în ceea ce privește sprijinul monetar rămâne necesar „cel puțin până la trecerea crizei de sănătate”, oferind câteva indicii cu privire la instrumentele care vor fi favorizate.

Programul de urgență pentru pandemie (PEPP), lansat în martie de BCE și în valoare de 1,350 miliarde de euro, precum și valurile de împrumuturi TLTRO „ar trebui să rămână principalele instrumente de „ajustare a politicii noastre monetare”, a spus ea.

BCE indicase la sfârșitul lunii octombrie că se pregătea să își consolideze, până la sfârșitul anului, măsurile sale de susținere a economiei.

Instituția din Frankfurt organizează până joi forumul anual al băncii centrale dedicat principalelor probleme monetare și economice.