Marea Britanie se așteaptă să primească 10 milioane de doze din vaccinul anti-Covid-19 al Pfizer.BioNTech până la sfârșitul anului, dacă autoritățile de reglementare din Regatul Unit îl va aproba, a declarat un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson, potrivit Reuters.

PfizerFoto: Marta Fernández Jara / ContactoPhoto / Profimedia

Purtătorul de cuvânt a spus că Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze din vaccinul dezvoltat de compania americană Pfizer și de cea germană BioNTech, acesta fiind doar unul dintre cele șase acorduri încheiate cu și cu alte firme care dezvoltă vaccinuri anti-coronavirus.

Pfizer a transmis luni că vaccinul său experimental are o eficiență de peste 90% în prevenirea Covid-19.

Comisia Europeană a anunţat pe 9 septembrie că a ajuns la un acord preliminar pentru a obţine 200 de milioane de doze dintr-un viitor vaccin dezvoltat de alianţa germano-americană BioNTech-Pfizer, cu opţiunea de a achiziţiona încă 100 de milioane de doze dacă vaccinul se va dovedi sigur şi eficient contra Covid-19.

Pfizer și BioNTech au un contract de 1,95 miliarde de dolari cu guvernul SUA pentru livrarea a 100 de milioane de doze începând din acest an. Pe lângă acordurile cu SUA și UE, există înțelegeri cu Marea Britanie, Canada și Japonia.

Pfizer a spus că estimează că va produce până la 1,3 miliarde de doze de vaccin în 2021.