Polonia a raportat miercuri un nou record de infecții cu coronavirusul, numărul contagierilor ajungând la aproape 25.000, şi 373 de decese provocate de COVID-19, cel mai mare număr de la debutul pandemiei, transmit dpa și Reuters, potrivit Agerpres.

Coronavirus PoloniaFoto: Jaap Arriens/ Profimedia Images

Numărul de noi contagieri raportat miercuri a fost de 24.692, numărul total al persoanelor care au contractat coronavirusul în Polonia de la începutul pandemiei ajungând la aproape 440.000 de cazuri în timp ce cel al deceselor se apropie de 6.500 de morți.

Numărul cazurilor active de coronavirus se ridică la circa 264.000. Peste 18.600 de persoane sunt spitalizate şi primesc tratament pentru COVID-19, afecţiunea respiratorie potenţial fatală provocată de noul coronavirus. Mai mult de 1.600 de pacienţi au nevoie de ventilare.

Creşterea numărului de cazuri este vizibilă în principal în oraşele mari, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Wojciech Andrusiewicz, pentru agenţia de presă PAP.

„Reluăm apelul de a respecta regulile în vigoare referitoare la distanţarea socială, dezinfectare şi purtarea măştilor. Le recomandăm oamenilor să nu aştepte adoptarea unor noi restricţii, ci, mai degrabă, să ne impunem singuri puţină disciplină...”, a declarat Andrusiewicz.

În ultimele săptămâni, odată cu creşterea rapidă a numărului de cazuri, Polonia a reintrodus gradual restricţii ce vizează încetinirea transmiterii coronavirusului, deşi autorităţile au subliniat în mod repetat că vor face tot ceea ce le stă în putinţă pentru a evita instituirea unei izolări la domiciliu la nivel naţional.

Purtarea măştii este obligatorie în public. Cei mai mulţi dintre elevii de şcoală primară şi de liceu desfăşoară cursuri online, iar restaurantele au voie să vândă preparate doar la pachet sau cu livrare la domiciliu. Piscinele şi sălile de fitness sunt închise pe tot teritoriul ţării.

Creşterea recentă a numărului cazurilor a forţat totodată autorităţile să sporească rapid capacitatea sistemului medical pentru a putea avea grijă de pacienţii COVID-19 şi să înceapă construcţia unor spitale temporare în diferite locuri din ţară.

Citește și: