Numărul de infecții cu SARS-CoV-2 a ajuns la 42.003.131 de contagieri la nivel mondial, 31.190.973 de persoane vindecându-se de COVID-19 în timp ce alte 1.142.874 și-au pierdut viața din cauza bolii cauzate de noul coronavirus, potrivit datelor centralizate de Worldometer vineri dimineața. Germania a depășit 400.000 de infecții și se apropie de pragul de 10.000 de decese.

Coronavirus GermaniaFoto: Hauke-Christian Dittrich / AFP / Profimedia Images

Citește ultimele informații despre pandemie LIVETEXT pe HOTNEWS:

---------------------------------

23.05:Vaccinul experimental AstraZeneca: Testele clinice au fost reluate în SUA

21.50:Franța a înregistrat un nou record zilnic, iar bilanțul total a depășit 1 milion de cazuri

18.26Slovacia a început vineri procesul de testare a majorităţii populaţiei sale pentru noul tip de coronavirus, în cadrul unui program de testare în masă ce va dura următoarele trei săptămâni

17.56 Olanda a transferat vinerii primii pacienți cu COVID-19 în Germania după ce spitalele olandeze au fost copleșite de numărul mare de infecții cu coronavirusul

16.20: Italia: Record absolut - Numărul zilnic al noilor cazuri a depășit 19.000

15.19 Olanda a înregistrat un nou record de cazuri Covid-19, anunțând peste 10.000 de noi infecții, potrivit Reuters.

Pe 14 octombrie, guvernul a impus măsuri de carantină, inclusiv închiderea barurilor și a restaurantelor.

14.21 Polonia va închide restaurantele și barurile pentru două săptămâni iar adunările publice vor fi limitate la cinci persoane, a anunțat vineri premierul Mateusz Morawiecki după ce autoritățile au raportat un nou record de 13.632 de infecții înregistrate în ultimele 24 de ore

13.52 Premierul ceh Andrej Babis a declarat vineri că îl va remania pe ministrul sănătății dacă acesta nu își va prezenta demisia după ce acesta a fost surprins ținând o întâlnire într-un restaurant închis datorită restricțiilor impuse pentru a combate pandemia de COVID-19

12.18 Autoritățile slovace au raportat vineri noi numere record pentru această țară cu aproape 5,5 milioane de locuitori, anunțând 2.581 de noi infecții cu coronavirusul și 19 decese înregistrate în ultimele 24 de ore

11.44 Polonia a raportat un nou record zilnic de îmbolnăviri, respectiv 13.632 de noi cazuri. Guvernul pregătește noi restricții pentru a limita răspândirea noului coronavirus, transmite Reuters. Ministerul Sănătății a precizat că numărul deceselor a fost de 153, față de 168 în ziua precedentă.

11.42 Coreea de Nord cere populației să nu iasă din casă, din cauza prafului galben care vine din China.

10.50 Germania face pregătiri pentru a începe campania de vaccinare anti-COVID-19 înainte de sfârşitul anului, potrivit cotidianului Bild. Ministerul federal al Sănătăţii are în plan să înfiinţeze 60 de centre speciale de vaccinare pentru a se asigura că vaccinurile pot fi stocate la temperatura corespunzătoare, cerându-le celor 16 landuri să indice până la data de 10 noiembrie locuri unde se va putea face acest lucru, scrie Bild.

Principalele informații ale dimineții:

Guvernul Poloniei intenționează să limiteze activitatea restaurantelor urmând să le permită să servească doar mâncare la pachet, potrivit unei declarații făcute vineri de principalul consilier pe probleme de sănătate al guvernului, Andrzej Horban. Acesta a declarat de asemenea că guvernul va recomanda persoanelor trecute de 70 de ani să rămână în case.

Autoritățile ucrainene au raportat vineri 7.517 de noi infecții cu coronavirusul, un nou record pentru această țară după cel stabilit în ziua anterioară când au fost depistate 7.053 de contagieri. Numărul total al infecțiilor înregistrate în Ucraina de la izbucnirea pandemiei a ajuns la 330.396 de cazuri după ce autoritățile au raportat aproape zilnic peste 5.000 de cazuri de la începutul lunii octombrie.

Numărul de infecții înregistrate în Germania a ajuns la 403.291 după ce Institutul Robert Koch a raportat vineri 11.242 de noi contagieri. Bilanțul deceselor cauzate de COVID-19 în această țară a crescut la 9.954 după ce 49 de persoane și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore din cauza coronavirusului.