Coronavirus: Două vaccinuri ar putea fi gata de autorizare în noiembrie în Statele Unite

de N.O.     HotNews.ro
Luni, 19 octombrie 2020, 23:03 Actualitate | Coronavirus


Pfizer
Foto: Reuters
Societăţile americane Pfizer şi Moderna intenţionează să facă o cerere de autorizare a vaccinurilor lor contra Covid-19 până la sfârşitul lunii noiembrie în Statele Unite, ceea ce ar reprezenta un record absolut de viteză pentru dezvoltarea unui vaccin, la nouă luni după primul mort de coronavirus în ţară. Dar eventuala lansare a vaccinării până la Anul Nou va fi prea limitată pentru a opri epidemia, care este la al treilea val în Statele Unite, relatează Le Figaro, citat de Rador.


Bilanţul oficial a depăşit vineri opt milioane de cazuri, o cifră cu siguranţă mai mică decât realitatea, deoarece studiile de anticorpi au arătat că circa 10% din populaţia americană a fost infectată, ceea ce corespunde unui număr de circa 30 de milioane de locuitori.

Contaminările, spitalizările şi decesele sunt în creştere, creşterea actuală a numărului de cazuri este cu atât mai rapidă cu cât valul a pornit de la un platou ridicat, ţara lui Donald Trump nereuşind pană acum deloc să îndiguiască circulaţia virusului.

Preşedintele american spera la un vaccin înaintea alegerilor din 3 noiembrie, dar industria a acceptat să aştepte câteva săptămâni în plus la cererea autorităţilor sanitare, pentru a detecta eventualele efecte secundare grave în rândurile zecilor de mii de participanţi la testele clinice. Testele trebuie să răspundă la două întrebări: vaccinul protejează? Şi este sigur? Albert Bourla, PDG al Pfizer, partener al societăţii germane BioNTech, a anunţat că ia în calcul dovezi de eficacitate până la sfârşitul lunii octombrie, dar va aştepta a treia săptămână din noiembrie pentru a depune la Agenţia medicamentelor (FDA) o cerere de autorizare în regim de urgenţă, "presupunând că datele vor fi pozitive".

Moderna, o societate de biotehnologie, mizează pe 25 noiembrie. Rămâne de văzut cât timp le va lua experţilor FDA să studieze datele şi să dea sau nu aprobare şi pentru ce categorii de populaţie.

Guvernul pregăteşte deja imensul lanţ logistic ce va fi necesar pentru a lansa distribuirea primelor doze în următoarele 24 de ore de după autorizare. Vineri, responsabilii operaţiunii guvernamentale "Warp Speed" au anunţat un parteneriat cu reţelele de giganţi farmaceutici CVS şi Walgreens pentru a administra vaccinurile în cele 50.000 de aziluri şi rezidenţe de vârstnici din ţară.

Oricum ar sta lucrurile, americanii nu trebuie să spere la o revenire iminentă la "normalitate", a avertizat directorul Institutului de boli infecţioase, Anthony Fauci. Totul va depinde de eficacitatea vaccinurilor şi de acceptarea lor de către populaţie. "Este posibil să nu putem reveni la cinematografele pline sau la stadioanele pline de spectatori decât după ce vor trece multe luni din 2021 sau chiar mai târziu", a spus el vineri într-o discuţie cu universitatea Johns-Hopkins.

Pfizer şi Moderna au primit 1,95 şi respectiv 2,48 miliarde de dolari bani publici şi au pariat pe aceeaşi tehnologie nouă, ARN messager. Metoda constă în inserarea de instrucţiuni genetice în organism pentru a declanşa producerea unei proteine identice cu cea a coronavirusului (vârful lui atât de recognoscibil) şi a provoca un răspuns imunitar. Acest răspuns a fost observat în testele iniţiale pe voluntari, dar adevăratul test constă în a verifica dacă oamenii vaccinaţi scapă efectiv de Covid-10 în viaţa reală. Un vaccin va fi considerat eficient dacă numărul de participanţi vaccinaţi care se îmbolnăvesc de Covid-10 este mai mic cu cel puţin 50% faţă de grupul placebo.

Primul vârf al epidemiei s-a produs în aprilie, când a lovit dur New York-ul şi Nord-Estul. Apoi Sudul şi Vestul au contribuit la al doilea vârf în iulie şi acum Midwest şi Nordul sunt cele mai afectate. 37.000 de persoane sunt astăzi spitalizate şi 950 de decese au fost contabilizate joi, potrivit Covid Tracking Project. Prin comparaţie cu Franţa şi raportat la populaţie, Statele Unite au mai puţine cazuri noi, dar mai multe decese zilnic. "Infectările par să se producă în adunările din interiorul caselor oamenilor, nu numai în baruri şi restaurante ca în această vară", explică Thomas Tsai, cercetător la Harvard. Experţii sunt deja îngrijoraţi de apropierea Thanksgiving, la sfârşitul lui noiembrie, cea mai mare sărbătoare de familie din ţară. În opinia domnului Fauci, familiile vor trebui "să se gândească serios la nivelul de risc pe care sunt dispuse să-l accepte".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3717 vizualizari

  • -8 (8 voturi)    
    Pe 2 noiembrie ar fi perfect (Marţi, 20 octombrie 2020, 0:26)

    Nyk1 [utilizator]

    Să afle și americanii de rând sub administrația cui s-a putut accelera astfel producția nu unuia, ci a două-trei vaccinuri, astfel încât să fie gata de utilizare pe scară largă în mai puțin de un an!
    • -1 (1 vot)    
      2 vaccinuri, dar fara niciun efect pozitiv (Marţi, 20 octombrie 2020, 2:51)

      Seby30 [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Degeaba vom avea vaccin daca el nu va fi util si nu va opri raspandirea virusului. Putin are vaccin de 3 luni, insa numarul rusilor care sunt detectati pozitiv creste alarmant pe zi ce trece. Una e sa ai vaccin/vaccinuri si alta e sa ai un vaccin care realmente iti ofera imunitate. Pandemia nu se va termina mai repede de 2023, iar la acea data toate economiile lumii vor fi la pamant, iar noi vom fi sub pamant.
      • 0 (0 voturi)    
        Înseamnă că Putin nu are.Vaccin. (Marţi, 20 octombrie 2020, 9:11)

        asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Seby30

        Putin a rămas ancorat în realitățile fostei URSS ,când se spunea că va fi cândva,într-un viitor nedefinit.Putin are vorbele,dar nu are vaccinul.Poate nu ai sesizat,dar cei nemulțumiți,sunt internați și cad(accidental)de la etaj.Chiar fiind internați într-un salon la parter!O avea vaccinul lui Putin asemenea efecte secundare?!.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by