OMS avertizează că în Europa capacităţile la ATI ar putea ajunge la limită şi anunţă eşecul unor tratamente

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 16 octombrie 2020, 21:29 Actualitate | Coronavirus


Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS
Foto: Fabrice COFFRINI/ AFP/Profimedia Images
Multe oraşe europene se confruntă cu o creştere importantă a numărului pacienţilor cu Covid-19 care au nevoie de îngrijiri în unităţile spitaliceşti de terapie intensivă, care în săptămânile următoare ar putea ajunge la limita capacităţii, a avertizat vineri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de agenţia EFE, transmite Agerpres.

„Săptămâna trecută, numărul cazurilor (de Covid-19) a fost de trei ori mai mare decât în timpul primului vârf în luna martie”, remarcă acesta.

În privinţa terapiilor, Tedros a menţionat că dexametazona este deocamdată singurul tratament care şi-a dovedit eficacitatea în cazurile grave de Covid-19, declaraţie ce survine la scurt timp după ce OMS a anunţat rezultate sub aşteptări pentru patru terapii testate la nivel mondial în cadrul studiului denumit „Solidaritate”.

„În iunie am anunţat că întrerupem studiile cu hidroxiclorochină, în iulie am informat că nu vom folosi mai mulţi pacienţi pentru probele cu lopinavir/ritonavir, iar acum rezultatele preliminare arată că alte două medicamente în teste, remdesivir şi interferon, au puţin sau niciun efect în reducerea mortalităţii provocate de Covid-19”, a precizat directorul general al OMS.
Dar el a adăugat că studiul „Solidaritate” va continua, pentru testele clinice desfăşurate în cadrul acestuia urmând să fie recrutaţi lunar circa 2.000 de pacienţi, semnalând că ar putea fi testate de asemenea tratamente cu anticorpi monoclonali sau alte medicamente antivirale.

La rândul ei, directoarea tehnică a OMS pentru Covid-19, Maria Van Kerkhove, a estimat că, deşi creşterea cazurilor şi a spitalizărilor în Europa sunt preocupante, „nu suntem în aceeaşi situaţie ca în urmă cu şase luni, întrucât acum ştim mai multe despre această boală”. „A crescut capacitatea de diagnostic, lucrătorii sanitari sunt mai antrenaţi şi mai experimentaţi, şi există o conştientizare publică a ceea ce trebuie făcut pentru a ne proteja, aşadar trebuie să reunim toate acestea pentru a contribui la controlul pandemiei”, a explicat ea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4589 vizualizari

  • -3 (17 voturi)    
    OMS degeaba (Vineri, 16 octombrie 2020, 22:15)

    Idealistu [utilizator]

    Nu si-au facut datoria cand trebuia. Sa anunte lumea de pericolul virusului din China. Sunt niste marioneta triste, platite foarte gras.
    • -2 (2 voturi)    
      Dupa razboi (Sâmbătă, 17 octombrie 2020, 1:56)

      Capbreaz [utilizator] i-a raspuns lui Idealistu

      multi viteji se arata, nu-i asa?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by