Comisia Europeană a anunţat joi că a rezervat în numele statelor membre până la 400 de milioane de doze ale unui potenţial vaccin anti-Covid-19 la care lucrează compania farmaceutică americană Johnson & Johnson.

HotNews.roFoto: Hotnews

Discuţiile exploratorii între Comisie şi Johnson & Johnson, care s-au încheiat joi, au ca scop stabilirea unui cadru în vederea unei prime achiziţii de 200 de milioane de doze, care ar putea fi urmată de o a doua achiziţie pentru o cantitate similară de doze, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, citat de Agerpres.

Contractul avut în vedere urmează să fie negociat de Comisie şi compania americană.

Executivul european „continuă discuţii intense” cu alţi producători de vaccinuri, se mai arată în comunicat.

Pe 31 iulie, Comisia Europeană a anunţat că a rezervat 300 de milioane de doze ale unui potenţial vaccin produs de laboratorul francez Sanofi.

„Viaţa cetăţenilor şi a economiei noastre necesită un vaccin sigur şi eficient împotriva coronavirusului. Discuţiile de astăzi ne apropie de acest obiectiv”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată în comunicat.

La jumătatea lunii iunie, Comisia Europeană a publicat o „strategie pentru vaccinuri”. Acest plan de acţiune prevede semnarea unor „contracte de achiziţie în avans” cu producătorii de vaccinuri, finanţate prin instrumentul pentru sprijin de urgenţă creat în perioada crizei, care are un buget de aproximativ 2,4 miliarde de euro. Obiectivul este de a „asigura o producţie suficientă de vaccinuri în UE” şi „o aprovizionare suficientă a statelor membre”.

​Citește și: